Categories: EconomicSocialȘtiri

Deprecierea leului ar fi provocată artificial

Publicaţia Kommersant scrie că leul moldovenesc ar fi depreciat intenţionat. Ziarul face referie la surse de pe pieţele financiare potrivit cărora leul scade din cauza speculaţiilor care ar fi operate de băncile despre care se spune că sunt controlate de Ilan Shor şi Veaceaslav Platon. Este vorba de Banca de Economii, Unibank, Banca Sociala şi Moldindconbank care potrivit interlocutorilor publicaţiei intenţionat scot valuta peste hotare şi crează un deficit al acesteia.
În opinia doctorului în economie Sveatoslav Mihalache totuşi în următoarele luni, leul nu va depăşi cotaţia de 14,17 pentru un dolar. Recent conducerea Băncii Naţionale a Moldovei explica deprecierea valutei naţionale prin faptul că persoanele fizice nu mai vând atât de multă valută, iar cererea pentru cumpărarea acesteia rămâne înaltă. Zilele trecute se anunţa că benzinăriile ar putea ridica preţul la combustibil, unul din motive pentru acest gest fiind şi deprecierea leului. Totuşi pe de altă parte BNM într-un comunicat suţinea că creşterea economică a ţării în primul trimestru al anului a fost determinată, în mare parte, de deprecierea susţinută a monedei naţionale.

sursa: National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago