Categories: EconomicȘtiri

Dependenţa energetică este provocarea cea mai mare a sectorului, discuţii în Parlament

În prezent, principala provocare pentru sectorul energetic din Republica Moldova este dependenţa în proporţie de peste 90% de resursele energetice primare importate. În contextul situaţiei geopolitice complicate din regiune, Republica Moldova a fost afectată inclusiv la compartimentul energetic. Declaraţia aparţine viceministrului în exerciţiu al economiei, Valeriu Triboi, care a prezentat joi, 3 decembrie, un raport cu privire la situaţia din domeniul energetic în plenul Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit viceministrului, Republica Moldova a fost pusă în situaţia de a procura energia electrică dintr-o singură sursă, de la Centrala de la Cuciurgan. Şi la capitolul gazelor naturale Moldova depinde în continuare, practic, de o singură sursă de import. Viceministrul a menţionat că gazoductul Iaşi-Ungheni asigură sub 1% din consumul total de gaze, pentru circa 10 mii de consumatori din raioanele Ungheni şi Nisporeni, iar construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău rămâne a fi o prioritate absolută pentru Guvernul Republicii Moldova.

Valeriu Triboi a menţionat că printre alte provocări cu care se confruntă în prezent sectorul energetic este şi volumul redus al investiţiilor în acest domeniu, dar şi uzura în proporţie de peste 60% a echipamentelor energetice. La fel, este vorba despre insuficienţa interconexiunilor cu sistemul energetic european, dar şi lipsa capacităţii de generare a energiei electrice în partea dreapta a Nistrului pentru acoperirea propriului consum.

Potrivit viceministrului, Chişinăul încearcă de 2 ani să negocieze un alt contract cu Rusia privind furnizarea de gaze naturale. Scopul de bază este ca în noul contract să se delimiteze datoriile Transgaz din Tiraspol de cele ale Moldovagaz din Chişinău. Cât ţine de energia electrică, viceministrul în exerciţiu a spus că ar fi posibilă diminuarea tarifului, din martie 2016, dacă se va reuşi semnarea unui contract de cumpărare a energiei din Ucraina ca ţara să nu mai depindă doar de centrala de la Cuciurgan.

În şedinţa Parlamentului a fost abordat şi subiectul situaţiei de la „Moldovagaz”, unde săptămâna trecută au fost efectuate percheziţii. Viceministrul în exerciţiu a menţionat că i-a solicitat personal directorului întreprinderii, Alexandru Gusev, să-şi prezinte demisia.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago