Anul trecut, în Republica Moldova au fost create 5,5 mii de întreprinderi, în timp ce altele 7,5 mii au fost lichidate. Informațiile statistice privind demografia întreprinderilor au fost prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS).
Peste 56% (3,1 mii unități) din companiile nou create pe parcursul anului 2017 sunt amplasate în municipiul Chișinău, notează BizLaw.md
Potrivit informațiilor prezentate, numărul total al întreprinderilor raportoare în 2017 a constituit 47,5 mii, dintre care 33,9 mii – întreprinderi active, ceea reprezintă 71,3% din numărul total de agenți economici. Peste 64,1% (21,7 mii) din agenții economici sunt amplasați în municipiul Chișinău.
Cele mai multe dintre companiile active – 15 mii (sau 44,4%), desfășoară activitatea în domeniul comerțului, iar cele mai puține – în domeniul producției si furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
De asemenea, potrivit informațiilor privind activitatea companiilor în 2017, întreprinderile cu forma de proprietate privată constituie 90,7% (30,7 mii unități) din totalul întreprinderilor active în 2017.