Select your Top Menu from wp menus

Demisia premierului ar putea însemna şi cedarea funcţiei către PDM, Anatol Ţăranu

Demisia lui Chiril Gaburici din funcţia de premier poate fi parte a mai multor scenarii politice, însă unul din ele ar însemna şi cedarea funcţiei de prim-ministru de către Partidul Liberal Democrat către Partidul Democrat. De această părere este analistul politici Anatol Ţăranu, care a declarat pentru IPN că Republica Moldova ar putea reveni la normalitate dacă nu ar mai fi guvernată prin persoane interpuse.

Anatol Ţăranu a spus că ancheta privind autenticitatea diplomei de studii a lui Chiril Gaburici este una din cauzele demisiei sale şi e o cauză plauzibilă căci e foarte complicat să fii prim-ministru în timp ce eşti contestat că ai admis fals în acte. „Situaţia de mai departe depinde de faptul cum vor înţelege partidele parlamentare necesitatea de a forma o majoritate parlamentară şi aici sunt posibile mai multe scenarii, unul dintre aceste scenarii ar putea fi şi trecerea postului de prim-ministru către PDM, dacă se va conveni raţional o asemenea rotaţie”, a opinat analistul.

Cât ţine de reformatarea coaliţiei de guvernământ, cu eventuala includere a Partidului Liberal, Anatol Ţăranu a menţionat că PL este deocamdată în campanie electorală şi pentru formaţiune obiectivul principal acum este municipiul Chişinău. „De aici e greu să te aştepţi la alte declaraţii, dar din moment ce alegerile locale se vor consuma, cred că şi retorica PL-ului va suferi modificări consistente”, a specificat analistul.

Anatol Ţăranu crede că este foarte important ca sistemul politic din Republica Moldova să se întoarcă la normalitate, ca posturile-cheie să nu fie ocupate de persoane interpuse, principalii actori politici să se întoarcă în funcţii de conducere şi ei să poarte toată responsabilitatea. Analistul zice că este necesar ca actorii politici care deţin pârghiile puterii să fie în funcţii chiar dacă sunt contestate, că aceasta totuşi e mai bine decât să se folosească de persoane interpuse.

Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia vineri, 12 iunie, motivând că nu doreşte să se creadă că a uzat de funcţia de premier pentru a influenţa ancheta în cazul diplomei sale de studii. De asemenea, Gaburici a spus că nu sunt posibile reformele reale cât timp nu are susţinerea majorităţii parlamentare, dar şi a opoziţiei. Acesta a făcut apel la partidele parlamentare să creeze o nouă majoritate.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/demisia-premierului-ar-putea-insemna-si-cedarea-functiei-catre-pdm-anatol-taranu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19