Categories: RegiuneSocialȘtiri

Demisia JUDECĂTORULUI din Orhei, Sergiu Procopciuc, acceptată

În şedinţa de astăzi a Consiliul Superior al Magistraturii au fost examinate cererrile de demisie a 16 judecători. 13 demisii au fost acceptate, printre acestea – cea a lui  Sergiu Procopciuc,   din cadrul Judecătoriei Orhei.

 Sergiu Procopciuc  a activat la instanţa din Orhei din anul 2001, iar din 2006 a fost desemnat judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
Cel mai de rezonanţă dosar încheiat  de Procopciuc cu puţin timp înainte de demisie  a fost pe  cazul de omor al lui Alexei Veretca. Acest dosar penal a fost deschis  în primăvara anului 2012, în crima din Codrii Orheiului fiind  implicat un grup de tineri, printre care şi  actualul deputat democrat Constantin Ţuţu.

În toamna anului 2014, biroul magistratului, care era şi preşedinte al completului de judecată pentru respectivul dosar, a fost incendiat. Atunci, Procopciuc nu excludea că focul putea fi pus intenţionat, pentru a nimici probele din această cauză penală.

La sfârşitul primăverii anului curent, Constantin Ţuţu a fost achitat, iar singura pedeapsă dată de instanţa din Orhei pentru omorul de acum 4 ani,   sunt opt ani de puşcărie pentru Ion Corcodel,  care a recunoscut că l-a împuşcat pe Veretca.

Judecătorul demisionar, Sergiu Procopciuc, şi-a declarat veniturile de la locul de muncă de bază pentru anul trecut, 2015, în mărime de  22 mii 545 de lei, ceea ce e cu  peste 130 de mii de lei mai puţin decât în anul 2014.
Totodată, în declaraţia lui  Procopciuc pentru 2015 au apărut un automobil Honda, în valoare de 80 mii lei, obţinut prin schimb, şi un cont bancar  cu suma de 60 000 lei.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

o săptămână ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 săptămâni ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 săptămâni ago