Demersurile oraşelor Soroca, Cahul, Ungheni, Orhei de a deveni municipii vor fi susţinute

Acest lucru l-a declarat premierul Vlad Filat intr-un interviu acordat  astazi Agentiei Moldpres.

Referindu-se la faptul ca autoritatile de la Soroca deja au declansat actiuni de dobandire a statutului de municipiu, Filat a spus ca acest oras  a avut anterior statut de municipiu, pe care insa l-a pierdut  ca urmare a unor erori admise de fosta guvernare, care a anulat precedenta reformă administrativ-teritorială.

Filat a declarat ca Soroca, dar şi oraşele  Cahul, Ungheni şi Orhei  atat  din punct de vedere geografic,  cat şi din punct de vedere social-economic, trebuie să aibă statut de municipiu, inclusiv  in contextul  reformei descentralizării. De aceea, demersurile autorităţilor locale din aceste oraşe, făcute în strictă conformitate cu norma legală, vor găsi susţinerea necesară în cadrul Guvernului Republicii Moldova, a mentionat premierul.

Amintim  ca datorita reformei teritorial-administrative  din 1998,  actualele orase Orhei, Soroca, Cahul, Ungheni au avut in perioada  anilor 1998-2003  statut de municipiu.

A urmat insa o contrareforma care au readus celor 4 municipii la statutul de oras.

De mentionat ca tot astazi Consiliul orasenesc din Soroca s-au in trunit intr-o sedinta si au decis asupra reintoarcerii  statutului de municipiu.

Amintim ca in perioada campaniei alegerilor locale -2011,  actualul primar al orasului  Orhei, Vitalie Colun, a declarat ca are inclus in  programul electoral si ca  va depune eforturi pentru ca  Orheiul  sa-si redobandeasca  statutul de municipiu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago