Categories: PoliticȘtiri

Delegația Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR s-a întâlnit cu fracțiunile parlamentare

La întrunirile din 29 ianuarie cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului), mai mulți reprezentanți ai fracțiunilor Parlamentului Republicii Moldova și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care a fost introdus sistemului electoral mixt, transmite IPN.

Potrivit deputatului Partidului Liberal Democrat, Iurie Țap, partidul pe care îl reprezintă a invocat că sistemul electoral a fost modificat în condiții netransparente, fiind de fapt o înțelegere a două partide, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, cu scopul de a-și realiza propriile interese. Parlamentarul a invocat și faptul că partidele extraparlamentare nu au fost reprezentate în comisia de delimitare a circumscripțiilor pentru alegerile parlamentare.

Partidul Liberal a atras atenția delegației Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR că sistemul mixt încalcă principiul egalității votului, fapt care va aduce în Parlament deputați cu un număr de voturi diferite. Criteriul de stabilire a circumscripțiilor nearbitrar, dar și modul desfășurării alegerilor în stânga Nistrului și în diasporă, se numără printre nemulțumirile exprimate de liberali, a remarcat deputatul Ion Apostol, secretatul general PL.

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a declarat că, în ceea ce privește criteriile de acordare a mandatelor și stabilirea circumscripțiilor, a fost încălcat principiul proporționalității, iar odată cu aceasta – și dreptul cetățeanului de a alege și a fi ales. El a mai spus că alegerile în Moldova trebuie pe viitor să se desfășoare prin vot electronic.

Sergiu Sîrbu, deputat din fracțiunea Partidului Democrat, a calificat discuțiile cu membrii delegației comune ca fiind constructive, deoarece s-au axat pe nivelul de implementare a recomandărilor Comisiei de la Veneția. El a ținut să precizeze că experții Comisiei de la Veneția nu s-au referit deloc la subiectul oportunității schimbării sistemului electoral de vot. Discuțiile s-au axat pe aspecte tehnice, precum criteriile de delimitare a circumscripțiilor, inclusiv peste hotare, registrul de stat al alegătorilor, procedurile de vot pentru cetățenii din străinătate etc.

Deputatul Eugen Carpov, Grupul Popular European, a remarcat că discuțiile cu Comisia de la Veneția s-au axat pe implementarea sistemului mixt și, în mod special, pe stabilirea circumscripțiilor. Membrii Comisiei de la Veneția au solicitat detalii privind participarea diasporei la vot, dar și privind modalitatea de a vota pentru cetățenii care nu se află la locul de domiciliu în ziua alegerilor.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că actualul cadru legislativ asigură toate condițiile pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice. Mai multe runde de dezbateri publice pentru modificarea sistemului electoral au fost organizate de Parlament și societatea civilă. Toate recomandările tehnico-legislative formulate de experții Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR au fost dezbătute și incluse în proiectul de modificare a legislației electorale.

Vizita delegației comune are loc în contextul pregătirii de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR a avizului comun privind legislația electorală modificată, care urmează să fie prezentat pe 16-17 martie curent.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

8 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

9 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago