Select your Top Menu from wp menus

Declarațiile lui Andrian Candu despre datoria statului față de BNM criticate sever drept „ilogice” și „pur speculative”

Expertul Institutului pentru Economia de Piaţă, Viorel Gârbu, a calificat drept „absurd”, „ilogic” și „pur speculativ” ceea ce a declarat luni președintele Parlamentului, Andrian Candu, legat de datoria de aproape 14 miliarde de lei a statului față de Banca Națională. Înr-o conferință de presă de bilanț, Candu declara, citat de IPN: „Tot ce va plăti statul Băncii Naţionale aceasta va plăti statului prin dividende, deoarece unicul acţionar este statul. Nu vorbim de povară pe umărul cetăţenilor, ei nici nu vor simţi ce înseamnă această sumă”. Întrun interviu cu Europa Liberă, economistul Viorel Gârbu reamintește că Banca Națională nu este o banca comercială, iar dacă realizează un profit, varsă la buget numai o parte din bani. În caz însă că anul se termină în pierdere, acestea sunt acoperite tot de bugetul de stat pentru că „este un drum cu două direcții”. Tot luni, la aceeași conferință de presă, premierul Pavel Filip preciza că Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru transformarea în datorie de stat a creditului de urgenţă oferit de BNM băncilor devalizate deoarece aceasta a fost soluţia identificată şi discutată cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu FMI. Recuperarea datoriilor faţă de Banca Naţională prin emiterea unor obligaţii de stat se va face începând cu anul viitor timp de 25 de ani cu o rată a dobânzii de 5% agreată de FMI.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/declaratiile-lui-andrian-candu-despre-datoria-statului-fata-de-bnm-criticate-sever-drept-ilogice-si-pur-speculative/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19