Fostul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov a participat astăzi pentru prima dată la ședința Sovietului Suprem după plecarea sa de la conducerea regiunii transnistrene.
Acesta a făcut și declarații de senzație care vizează rezervele valutare ale Transnistriei, scrie site-ul tiras.ru. Smirnov a precizat că pe toată perioada guvernării sale banii se aflau în Banca Centrală a Transnistriei, iar rezerve de aur n-au existat niciodată.
Dacă informațiile prezentate de Smirnov se vor adeveri, în regiune se va isca un scandal în jurul actualului lider Evghenii Șevciuk. Anume acesta a declarat anterior că din rezerve au dispărut circa 50 mil de dolari și aurul, făcând aluzie la faptul că banii au fost deturnați de primul așa-zis președinte al Transnistriei.
sursa: union.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…