După o nouă rundă de negocieri pentru formarea majorităţii parlamentare, politicienii au fost rezervaţi în declaraţii. Singurul care a vorbit cu presa, vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a declarat că lucrurile stau pe loc, transmite IPN.
Potrivit deputatului, discuţia a fost foarte scurtă, fiind abordate principiile de crearea a coaliţiei şi desemnare a premierului, însă „cineva se încăpăţânează”. Munteanu a evitat să spună cine este acel „cineva”.
În faţa presei a ieşit şi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, însă a refuzat să facă declaraţii, menţionând că urmează să susţină o conferinţă de presă la care vor fi abordate mai multe aspecte.
Pentru ora 14.00, liderii fracţiunilor au programate consultări cu preşedintele Nicolae Timofti.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…