La Orhei vineri, 3 octombrie a fost prezentat raportul „Republica Moldova 2014: Raport de Stare a ţării”, realizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
Evenimentul a întrunit reprezentanţi ai administraţiei publice locale, întreprinderilor municipale, serviciilor desconcentrate etc.
În cadrul prezentării Iurie Morcotîlo de la Expert Grup a declarat printre altele că Republica Moldova, având o creştere economică de 3-4% va avea nevoie de cel puţin 50 de ani pentru a ajunge la nivelul economic al țărilor din Europa. Petnru a rezolva această, dar şi alte probleme care impiedică dezvoltarea Republicii Moldova este necesară o continuare mai fermă a reformelor din ţara noastră, spune expertul.
Directorul programe al Centrului Expert-Grup, Alexandru Fala a menţionat că alcoolismul şi narcomania care se răspândsc tot mai larg în societate au şi ele reprecursiuni…
mai mult pe Orhei.Info
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…