Categories: SocialȘtiri

DECLARAŢIE: SIS s-a autosesizat în cazurile de intimidare a unor jurnalişti notorii

În legătură cu intimidările instituţiilor media din ultima perioadă de timp, precum şi ameninţarea unor exponenţi ai societăţii civile şi titularilor profesiunii de jurnalist, inclusiv cu moartea, via mesaje SMS pe telefon mobil, – Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova anunţă că s-a autosesizat în cazul analistului politic Bogdan ŢÎRDEA, editorialistului Vasile NĂSTASE şi jurnalistului Constantin CHEIANU, iniţiind măsuri speciale de investigaţi – ce cadrează cu competenţele instituţionale în vigoare – pentru a identifica autorii anonimi în cauză. După cum se cunoaşte, din declaraţiile recente, aceştia au fost avertizaţi să „renunţe la articolele critice în care sunt vizaţi demnitari şi funcţionari corupţi din politică şi sistemul judecătoresc al ţării, ameninţările fiind în legătură directă de cauzalitate cu meseria lor de jurnalist”.

SIS califică aceste tentative total inacceptabile şi drepto încercare de a aplica metode „medievale” într-un stat cu vocaţie europeană, obiectivul final al intimidărilor şi presiunilor psihologice şi fizice este de a-i reduce la tăcere pe cei incomozi şi a-i face docili. În acest context, Serviciul reaminteşte că dreptul la libera exprimare este consfinţit atât de Articolul 32 din Constituţia Republicii Moldova, cât şi de Articolul 10 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la care statul nostru este parte.

Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate se arată îngrijorat şi condamnă vehement fenomenul de timorare al cetăţenilor ţării, în ansamblu, şi jurnaliştilor notorii moldoveni, în particular. Prin urmare, ipoteza exprimată de către pătimaşi precum că, „mesajele respective confirmă autenticitatea schemelor deconspirate şi a actelor de corupţie, demascate în materialele jurnalistice – abuzurile, privatizările, hoţiile, care sunt în plină derulare, crimele comise de șefii mafiei oligarhice” are drept la existenţă şi adevăr, urmând a fi verificată de către Serviciu plenitudinar şi în termene restrânse.

În contextul reformării instituţionale evolutive, SIS reiterează că, în calitate de autoritate a statului specializată în materie de securitate, îşi va aduce în continuare aportul la realizarea practică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova, inclusiv a pluralismului politic exprimat în mod obiectiv, onest şi nestingherit de către slujitorii condeiului. De aceea, Serviciul de Informaţii şi Securitate îndeamnă cetăţenii cu responsabilitate civică să sesizeze – cât mai curând posibil – instituţiile naţionale abilitate în eventualitatea cunoaşterii informaţiilor pertinente în scopul depistării, sancţionării conform normelor statului de drept a făptaşilor şi, cel mai important, eradicării pe viitor a manifestărilor extreme ale unor procese ireversibile din societate.

RadioOrhei

Recent Posts

CNA și procurorii au efectuat percheziții la Primăria mun. Orhei într-un dosar de corupție: 18 persoane bănuite dintre care 4 au fost reținute pentru 72 de ore

18 funcționari publici printre care primarul și viceprimarul or. Orhei, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai…

7 zile ago

Percheziții ale CNA la Primăria Orhei. Primarul și viceprimarii orașului ar fi fost reținuți

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins vineri, 11 octombrie, la Orhei, într-un dosar pornit…

7 zile ago

Securitatea transportulului și gestionarea deșeurilor radioactive discutate de reprezentanți ai Agenției de Mediu

În perioada 1-4 octombrie 2024, reprezentanții Agenției de Mediu au participat la Atelier privind evaluarea amenințărilor…

o săptămână ago

Incidența maladiilor psihice în Republica Moldova a crescut anul trecut, comparativ cu 2022

Potrivit statisticelor naționale, în Republica Moldova se observă o creștere a afecțiunilor psihice, astfel incidența…

o săptămână ago

O companie din Elveția cronometrează cât timp petrec angajații la WC

O companie elvețiană de ceasuri a introdus o regulă care face ca mersul la toaletă…

o săptămână ago