Categories: PoliticSocialȘtiri

Declarație a ONG-urilor de media în legătură cu altercațiile dintre un grup de protestatari și jurnalistul Today.md

Organizațiile neguvernamentale de media califică drept inadmisibile orice tentative de intimidare sau agresare a jurnaliștilor, dar și implicarea reprezentanților mass-media în altercații, indiferent de cine sunt provocate – de autorități, politicieni sau protestatari.

Precizăm că, vineri, 6 mai, câteva portaluri online au prezentat altercațiile care au avut loc în Piața Marii Adunări Naționale, în timpul cărora un protestatar l-ar fi agresat pe un jurnalist de la portalul Today.md, iar acesta a reacționat, lovindu-l în spate.

Reamintim că jurnaliștii au dreptul să asiste și să obțină informații de la evenimentele publice, la fel cum și acei care consideră că sunt dezinformați sau manipulați au dreptul să sesizeze Consiliul Coordonator al Audiovizualului sau să meargă în instanța de judecată.

Potrivit Codului contravențional al R. Moldova, acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce încalcă normele morale, tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice sunt calificate drept acte de huliganism și sunt pasibile de sancțiuni.

Cerem Ministerului Afacerilor Interne să investigheze cazul, să ia măsurile de rigoare față de persoanele care au provocat acest incident și să informeze despre măsurile luate.

Totodată, îndemnăm reprezentanții mass-media să respecte Codul Deontologic al jurnalistului atunci când reflectă subiecte sensibile, dând dovadă de un comportament civilizat atunci când se află în exercițiul funcțiunii.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul „Acces-Info”

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago