Declararea stării de urgență, votată în Parlament

Cu voturile deputaților socialiști și cei ai Platformei Pentru Moldova, din care face parte și Partidul Șor, Parlamentul a votat astăzi instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru două luni, în perioada 1 aprilie-30 mai. Proiectul de lege a fost inițiat de deputații PSRM și a fost criticat de opoziție, care a propus ca starea de urgență să fie instituită inițial pentru 15 zile. Totodată, parlamentarii din opoziție i-au acuzat cei socialiști că, de fapt, ar încerca să blocheze procesele politice și nu să adopte măsuri sanitare eficiente împotriva răspândirii infectărilor cu COVID-19

Pe perioadă stării de urgență, propusă de deputații socialiștii și susținută de aliații lor din Platforma Pentru Moldova, din care face parte și grupul Șor, Comisia pentru Situații Excepționale ar urma să emită dispoziții privind instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară, a unui regim special de circulație, de carantină și de lucru în toate entitățile. De asemenea pe perioada stării de urgență ar urma să fie interzise toate întrunirile și manifestațiile publice în masă.

Prezent în Parlament pentru a prezenta proiectul de inițiativă, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a declarat că a decis să-i propună  Parlamentului să instituie starea de urgență din cauza situației epidemiologice grave. Acesta a afirmat că e nevoie de instituirea stării de urgență, astfel ca guvernul demisionar să aibă mai multe pârghii, inclusiv dreptul de a interveni în legea bugetului, negând existența unor interese politice.

Premierul interimar a mai menționat că la etapa actuală nu se discută instituirea unei carantine totale.

Socialiștii, care susțin instituirea stării de urgență, spun că au recurs la acest lucru pentru că sunt multe decese provocate de COVID-19. Deputatul PSRM, Vasile Bolea.

Deputații din opoziție s-au arătat nedumeriți de faptul că prim-ministrul interimar nu are un program de acțiuni pentru a lupta cu COVID-19, deși cere instituirea stării de urgență. Deputatul PAS, Mihai Popșoi.

Deputații Platformei DA consideră instituirea stării de urgență un joc politic. Vicepreședintele Legislativului, Alexandru Slusari spune că această inițiativă ar fi un ping-pong între politicieni, care își fac jocurile în detrimentul intereselor oamenilor.

Dacă mai adăugăm starea de urgență, o să avem starea de impotență. Este măsură politică, nu măsură de a combate pandemia. Sunt niște jocuri politice, care încă nu au fost aranjate.

Proiectul de lege privind instituirea stării de urgență mai prevede raționalizarea consumului de alimente și produse de strictă necesitate. Statul va avea totodată dreptul să efectueze rechiziții de bunuri și să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicații.

Totodată, niciunul din cele 16 amendamente propuse de deputații din opoziție nu au fost votate și dezbătute.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

În ultimii 10 ani, populația raionului Orhei a scăzut cu peste 21 mii de oameni

De la 95,2 mii la 73,6 mii a scăzut populația cu reședința stabilă a raionului…

15 minute ago

Comunicat DSE Orhei: atenție la caniculă. În primele zile de iulie s-au produs peste 50 de incendii

Conform datelor Serviciului de Hidrometeorologic de Stat, atât săptămâna precedentă cât și curentă, din cauza…

o zi ago

Astăzi în Republica Moldova este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului

În Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului. Aceasta este prilejuită comemorării celui…

2 zile ago

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

5 zile ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

6 zile ago