Categories: ExterneȘtiri

Deces al unui blogger american în închisoare în Ucraina. Oficiali SUA confirmă moartea

Cetățeanul american, bloggerul Gonzalo Lira, în vârstă de 55 de ani, a decedat în închisoare în Ucraina. Despre aceasta a comunicat, pe o rețea de socialiare, jurnalistul Tucker Carlson, La acesta face trimitere publicația kommersant.ru, care menționează că decesul a fost ulterior confirmaț de Departamentul de Stat al SUA.

La momentul publicării știrii de față, pe wikipedia în limba engleză, spre deosebire de cea mai extinsă, în limba rusă, deja a fost indicată data morții lui Lira Gonzalo, 12 ianuarie 2024.

Bloggerul, care avea și cetățenie ciliană, ar fi suferit de pneumonie. Din toamna trecută, acesta s-a aflat într-un izolator din Harkov, unde a fost plasat după o reținere repetată, din cauza că ar fi încercat să plece din Ucraina. Prima dată, Gonzalo a fost arestat în primavara anului 2023, dar a fost eliberat pe cauțiune și plasat în arest la domiciliu.

Publicația amintește că, într-o explicație anterioară, oferită de securitatea ucraineană, SBU, miliardarului Elan Mask, se menționează că arestarea cetățeanului american a avut loc din cauza că bloggerul sistematic încălca legislația Ucrainei, justificând agresiunea rusă și răspândind teze proruse pe rețelele sociale.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

2 ore ago

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

2 zile ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

2 zile ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

4 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

6 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

7 zile ago