Cetățeanul american, bloggerul Gonzalo Lira, în vârstă de 55 de ani, a decedat în închisoare în Ucraina. Despre aceasta a comunicat, pe o rețea de socialiare, jurnalistul Tucker Carlson, La acesta face trimitere publicația kommersant.ru, care menționează că decesul a fost ulterior confirmaț de Departamentul de Stat al SUA.
La momentul publicării știrii de față, pe wikipedia în limba engleză, spre deosebire de cea mai extinsă, în limba rusă, deja a fost indicată data morții lui Lira Gonzalo, 12 ianuarie 2024.
Bloggerul, care avea și cetățenie ciliană, ar fi suferit de pneumonie. Din toamna trecută, acesta s-a aflat într-un izolator din Harkov, unde a fost plasat după o reținere repetată, din cauza că ar fi încercat să plece din Ucraina. Prima dată, Gonzalo a fost arestat în primavara anului 2023, dar a fost eliberat pe cauțiune și plasat în arest la domiciliu.
Publicația amintește că, într-o explicație anterioară, oferită de securitatea ucraineană, SBU, miliardarului Elan Mask, se menționează că arestarea cetățeanului american a avut loc din cauza că bloggerul sistematic încălca legislația Ucrainei, justificând agresiunea rusă și răspândind teze proruse pe rețelele sociale.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…