Astăzi, în timpul şedinţei de constituire a Parlamentului nou ales, preşedintele întrunirii, deputatul socialist Eduard Smirnov, a soicitat ca cele patru formaţiuni politice care au aces în Parlament săanunțe dacă şi-au creat fracţiunile.
Răspunsuri afirmative scurte au venit de la liderul Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanai, şi reprezentantul Partidului Democrat, Sergiu Sârbu, iar copreşedintele Blocul “Acum”, Andrei Năstase a declarat că decizia cu privire la fracţiune va fi luată în termenul legal prevăzut.
Vicepreşedinta Partidului Șor, Marina Tauber”, nu a răspuns la întrebare, dar a ţinut să îşi laude formaţiunea afirmând din start ca aceasta a făcut deja multe pentru cetăţeni. În continuare, Tauber a scos o peliculă mare – un parasolar, care ar fi avut menirea să o protejeze, pentru că s-ar fi temut de vecinătatea cu Andrei Năstase, după intoxicarea acestuia cu mercur. Microfonul proaspetei deputate, care nu vorbea la subiect, a fost deconectat, iar preşedintele şedinţei i-a spus că ea face ceva de neînțeles.
După comentariul președintelui ședinței privind episodul teatralizat, prin care fruntaşa Partidului Șor a debutat în Legislativul republicii au urmat aplauze de amuzament şi râsete ale unor parlamentari prezenţi în sală.