Categories: SocialȘtiri

De Paște se anunță vreme instabilă şi ploioasă

În următoarele zile, când creștinii ortodocşi vor sărbători Sfintele Sărbători de Paști, vremea va avea un caracter instabil din cauza dominației unor nuclee depresionare dinspre Marea Mediterană, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Conform meteorologilor, sâmbătă, 1 mai,  în raioanele nordice, izolat, va ploua slab. Ziua se așteaptă 20-25 grade Celsius, noaptea 7-12 grade.

Pe 2 mai, când este sărbătorit Paștele, aria de răspândire a precipitațiilor va fi mai mare și, pe alocuri, cu menținere în noapte, precum şi luni, 3 mai, vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. În restul intervalului, vremea va fi îndeosebi fără precipitații, cu valori termice încadrate între 19-24 grade Celsius, ziua, şi 10-15 grade, noaptea, inclusiv în cea a Învierii. Vântul va sufla slab până la moderat.

„Sfârșitul acestei săptămâni, precum și începutul următoarei, le-am putea considera ca pe un capăt al unui episod consistent de primăvară rece”, conform specialiștilor SHS.

În calendarul popular, luna Mai este denumită „Florar” sau „Frunzar”, fiind considerată luna ierburilor şi florilor. „Acum se consideră că Raiul coboară pe pământ, pajiștile sunt verzi şi pline de flori multicolore, iar frunzișul pădurilor şi livezilor tresare sub adierea vântului”, indică surse folclorice.

În luna mai are loc creșterea în continuare a temperaturii aerului, valorile medii constituind în teritoriu între +15ºC la nord şi +16ºC la sud. Cea mai rece, pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe mare parte a teritoriului țării, a fost luna mai din anul 1980, când temperatura medie lunară a aerului a constituit între +11,4ºC (Briceni) şi +13,4ºC (Bălţata). Cea mai caldă a fost luna mai din anul 2003, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +19,8ºC (Briceni) si +21,1ºC (Dubăsari).

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

3 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

4 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

4 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

6 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

6 zile ago