Categories: SocialȘtiri

De la 1 iulie 2019, părinții care beneficiază de indemnizații pentru creșterea copilului și se încadrează în câmpul muncii, vor primi și indemnizația și salariul

De la 1 iulie 2019, părinții care beneficiază de indemnizații pentru creșterea copilului și se încadrează în câmpul muncii, vor primi și indemnizația și salariul

Plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la 3 ani, în cazul în care mama sau tatăl copilului (beneficiari de indemnizație) se angajează ori își reia activitatea de muncă sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, nu va fi suspendată pînă la expirarea acestui concediu, beneficiarul primind în același timp – indemnizația și salariul. Un proiect în acest sens, a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2020,  dreptul la indemnizația lunară pentru creșterea copilului va fi realizat opțional, și anume:

–         de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și pînă la data împlinirii vîrstei de 3 ani a acestuia, cu menținerea schemei actuale de acordare și plată a indemnizației de creștere a copilului – în cuantum de 30 % din baza de calcul stabilită pentru fiecare an;

–         de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și pînă la data împlinirii vîrstei de 2 ani a acestuia, în cuantum de 60% – pentru primul an și în cuantum de de 30 % – pentru anul al doilea, din baza de calcul stabilită pentru fiecare an. La alegerea acestei opțiuni, pentru perioada după împlinirea vîrstei de 2 ani – pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu se acordă.

Scopul introducerii acestor opțiuni este promovarea măsurilor de dezvoltare a unor scheme motivaționale și de suport pentru părinți, prin încurajarea revenirii acestora în cîmpul muncii, iar obiectivul constă în concilierea vieții de familie cu cea profesională în vederea asigurării implicării echitabile a părinților la creșterea și educarea copiilor.

De asemenea, proiectul de lege propune ca indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoza, de SIDA, maladie oncologică să fie stabilite, indiferent de durata stagiului de cotizare, reieșind din caracterul social al altor maladii.

Stabilirea, calcularea și achitarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă va fi realizată decătre Casa Națională de Asigurări Sociale.

RadioOrhei

Recent Posts

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

21 de ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

23 de ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

7 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

o săptămână ago