Select your Top Menu from wp menus

De informaţiile prezentate în audierile despre BEM pot profita persoane carora le aparţin alte instituţii bancare

De informaţiile prezentate în audierile Banca de Economii a Moldovei (BEM)  pot profita persoane carora le aparţin alte instituţii bancare. Declaraţia a fost făcută astăzi de ministrul finanţelor Veaceaslav Negruţă. Acesta a spus că informaţiile care vor fi prezentate în plenul Parlamentului sau într-o şedinţă închisă vor putea fi folosite de unele persoane în interesul propriu.
În raportul prezentat, Negruţă a spus că creditele neperformante în proporţie de 80% îşi au originea în anii 2008-2010 .
În anul 2011 volumul creditelor neperformante acordate a fost mult mai mic, dar şi o parte din ele au fost acordate în baza unor contracte încheiate anterior, iar după 1 iulie 2012 nu au fost acordate credite neperformante.
Un alt factor care a agravat situaţia BEM este migraţia către alte bănci a mai multor instituţii, inclusiv de stat, acestea fiind “rugate” să îşi mute conturile în alte insituţii financiare.
Negruţă a amintit şi faptul că demiterea precedentului Preşedinte al Consiliului de Administraţie a Băncii a fost anulată rapid de instanţele de judecată.
El a mai declarat că BNM îi era mult mai uşor să retragă autorizaţia oferită Administratorului BEM decât ca acesta să fie demis de consiliul de administraţie, decizia putând fi atacată în instanţă de judecată.
Negruţă s-a mai întrebat de ce Banca Naţională nu a retras această autorizaţie dacă ştia despre lurcurile care se întâmplă la BEM.
Acesta a reiterat că BEM are viitor şi dispune de lichidităţi suficiente pentru a face faţă provocărilor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/de-informatiile-prezentate-in-audierile-din-timpul-bem-pot-profita-persoane-carora-le-apartin-alte-institutii-bancare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19