Din acest an începe și implementarea inițiativei Partidului
Socialiștilor (PSRM) de indexare de două or pe an a pensiilor,
desfășurată sub bagheta președintelui Igor Dodon. Versiunea adoptată de
Parlament la propunerea socialiștilor se deosebește, însă, radical de
ceea ce a propus inițial Dodon și a acceptat Guvernul Chicu, astfel
încât numărul beneficiarilor va fi mult mai mic
Proiectul de indexare de 2 ori pe an a pensiilor a ajuns să devină lege
abia în luna decembrie 2019, dar între propunerea inițială a lui Igor
Dodon și legea promulgată tot de acesta este o diferență semnificativă:
în anii următori, de dubla indexare a pensiilor urmează să beneficieze
un număr de pensionari mai mic cu sute de mii de beneficiari, decât se
promitea inițial.
Este un caz clasic când promisiunile politice declarate sunt ajustate la
realitățile bugetare, fiind responsabilizate de actul guvernării. Acest
caz, însă, este interesant și prin faptul că o modificare atât de
importantă a proiectului a rămas, practic, neobservată pentru opinia
publică.
Proiectul a fost votat în prima lectură în forma propusă de șeful statului, în luna august, și prevedea indexarea de 2 ori pe an a pensiilor. Indexarea urma să se calculeze pe 1 aprilie în funcție de indicele prețurilor de consum din ultimii 3 ani, iar pe 1 octombrie – în funcție de indicele prețurilor de consum din ultimii 3 ani sau în funcție de indicele prețurilor de consum din prima jumătate aanului în curs (se ia valoarea mai mare).
Schimbările urmau să aibă loc gradual și prevedeau următoarele:
/• pensiile care la 30 septembrie 2020 nu depășesc minimul de existență
pentru pensionari în primul semestru al anului în curs, se indexează la
1 octombrie 2020;
• pensiile, care la 30 septembrie 2021 nu depășesc mărimea dublă a
minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se
indexează la 1 octombrie 2021;
• pensiile, care la 30 septembrie 2022 nu depășesc mărimea triplă a
minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se
indexează la 1 octombrie 2022./
Pentru a înțelege mai bine care pensii urmau a fi indexate în anii
viitori, menționăm că datele Biroului Naţional de Statistică
https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6466 arată că
pentru primul semestru al anului 2019 mărimea minimului de existență
pentru pensionari constituia 1.726 lei. Dacă admitem că acest indicator
nu se schimbă în următorii 3 ani, atunci urmau a fi indexate de 2 ori pe an:
/• de la 1 octombrie 2020, pensiile mai mici de 1.726 lei;
• de la 1 octombrie 2021, pensiile mai mici de 3.452 lei;
• de la 1 octombrie 2022, pensiile mai mici de 5.178 lei./
Surpriza, însă, a venit din partea deputatului socialist Vladimir
Odnostalco, care pe 5 decembrie, cu o zi înainte ca proiectul să fie
votat în lectură finală de către Parlament, a propus un amendament
acceptat de deputaţi şi care prevede că pe 1 octombrie se indexează doar
pensiile al căror cuantum, la data respectivă nu depășesc minimul de
existenţă pentru persoanele peste limita vârstei de pensionare, calculat
pentru primul semestru al anului în curs.
Coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor
prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani, determinată în modul stabilit
de Guvern.
Cu alte cuvinte, proiectul inițial prevedea că începând cu anul 2021 are
loc indexarea dublă a pensiilor de peste 3.452 lei, iar începând cu anul
2022 – a tuturor pensiilor care nu depășesc 5.178 lei.
După amendamentul socialistului Odnostalco, în anii următori de
indexarea de la 1 octombrie vor beneficia doar pensionarii cu pensii mai
mici de 1.726 lei, cu ajustările de rigoare în funcție de evoluția
viitoare a indicatorului minimului de existență pentru pensionari.
Revenind la indexarea pensiilor, este interesant și faptul cum acest
amendament promovat pe ultima sută de metri, practic, nu a fost adus în
atenţia opiniei publice.
Ministerul induce în eroare lumea?
De exemplu, în comunicatul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei
Sociale nu este menționat nimic despre aceste modificări, deși ele au făcut ca
proiectul final adoptat să difere radical de versiunea avizată la Guvern.
Mai mult decât atât. Prin acest comunicat Ministerul, de fapt, induce în
eroare opinia publică.
Or, în el se menționează că „de indexarea de la 1 octombrie vor
beneficia în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de
pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de
existență”, în timp ce în realitate este vorba despre mărimea minimului
de existență pentru pensionari, valoarea de 1.726 lei a căruia este
inferioară valorii medii a minimului de existență, care constituie în
primul semestru al anului 2019 suma de 2.028 lei (Sic!).
Cheltuielile lunare ale fondului de pensii au crescut în trei ani cu 67,9%
Datele CNAS arată că, în pofida tendințelor demografice de îmbătrânire a
populației, după inițierea reformei sistemului de pensii cu creșterea
graduală a vârstei de pensionare, numărul pensionarilor a început să
scadă, după ce a atins maximul de 716 mii de pensionari la începutul
anului 2018.
În special, acest fapt a și permis ca, pe lângă indexarea anuală, să fie
operate mai multe creșteri de pensii pentru diferite categorii de
beneficiari, astfel încât la 1 octombrie mărimea medie a pensiei a
constituit 1.899 lei, cu 63% mai mult comparativ cu începutul anului 2016.
Totodată, conform ultimilor date disponibile, cheltuielile lunare ale
fondului de pensii constituie 1,33 miliarde lei sau cu 67,9% mai mult
față de începutul anului 2016, când efortul bugetar lunar pentru pensii
însuma 792 milioane lei.
sursa: mold-street.com
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…