În Europa Evului Mediu, pâinea era făcută, în mare parte, din secară, iar această plantă poate găzdui ciuperci parazite (Claviceps) care, atunci când sunt consumate în doze mari, pot fi letale. În doze mici, în schimb, această ciupercă este halucinogenă.
Informaţii din secolele XIV – XVII menţionează o problemă a europenilor, „boala dansului”, în care un grup de oameni dansau pe străzi, adesea rostind cuvintele fără sens şi făcând spume la gură, până în momentul în care se prăbuşeau de extenuare. Cei care experimentau acest fenomen îl descriau ulterior viziunile pe care le aveau. (Secole mai târziu, Albert Hofmann realizează efectul halucinogen al LSD în timp ce studia ciuperca parazită în cauză).
Cu timpul, oamenii au învăţat să utilizeze ciuperca cu scopul de a crea substanţe halucinogene. De asemenea, ei au experimentat aceste trăiri şi cu alte plante precum Atropa belladonna, Datura stramonium, Hyoscyamus niger sau Mandragora officinarum. În scrierile sale din secolul al XVI-lea, medicul de la Curtea Spaniei nota că a confiscat o „un vas plin cu o anumită pastă verde, compusă din ierburi” precum cele menţionate mai sus, din casa unor persoane acuzate pentru vrăjitorie.
Acum, ce rol au jucat măturile aici?
Ei bine, pentru a avea halucinaţii, utilizatorii nu foloseau ingerarea, ci o metodă mult mai complicată de distribuire a substanţelor.
Atunci când erau consumate, aceste substanţe puteau cauza neplăceri variate precum ameţeală, vomă şi iritaţii ale pielii. Însă, ceea ce au observat oamenii a fost că atunci când absorbeau substanţele prin piele, ei aveau parte de halucinaţii fără a obţine efectele secundare. În plus, ei au mai constatat şi că zonele corpului care absorbeau cel mai bine substanţele erau subraţul şi zona genitală.
Ca urmare a acestor observaţii, oamenii au creat alifii pe care, pentru a le aplica au împrumutat o tehnologie de utilizată în casă: mătura, mai exact mânerul ei.
Astfel, potrivit unei investigaţii din 1324, atunci când a fost cercetat dulapul unei doamne s-a descoperit că aceasta ascundea o cremă cu care ungea un băţ, pe care se aşeza şi se mişca uşor.
Acum că ne-am lămurit de legătura dintre mături şi vrăjitorie, cum rămâne cu asocierea dinte aceste obiecte şi zbor?
Cea mai probabilă explicaţie este aceea că persoanele care apelau la cocktailul vrăjitoarelor îşi utilizau, de fapt, măturile pentru a „zbura” mulţumită efectului halucinogen al palantelor.
„Dinţii îmi erau încleştaţi şi o senzaţie de ameţeală a luat controlul asupra mea…De asemenea, ştiu că am fost pătruns de un sentiment de stare de bine, combinat cu o senzaţie ciudată care mă făcea să simt cum picioarele îmi devin din ce în ce mai uşoare, desprinzându-se de propriul meu corp. Fiecare parte din corpul meu părea că se deplasează pe cont propriu şi mă temeam că mă destram. În acelaşi timp experimentam o senzaţie intoxicantă de parcă zburam…”, a povestit Gustav Schenk experienţa sa din 1966.
sursa: descopera.ro