Categories: SocialȘtiri

De ce suntem săraci: un subordonat al Ministerului Finanţelor prins cu mită

Procuratura Anticorupţie învinuieşte un controlor-revizor superior al Direcţiei inspectarea financiară a finanţelor publice locale a Serviciului control financiar şi revizie (SCFR) din subordinea Ministerului Finanţelor de corupere pasivă.

Funcţionarul este învinuit de procurori că, fiind autorizat de către directorul SCFR pentru efectuarea controlului financiar complex la Întreprinderea Municipală „Gospodăria Comunal Locativă Cahul”, în perioada februarie – martie 2011, a pretins şi a extorcat de la directorul întreprinderii municipale 1000 euro pentru a nu reflecta în actul de control încălcările de ordin financiar – contabil constatate.

Controlorul a fost reţinut în flagrant în momentul primirii banilor extorcaţi de la directorul întreprinderii.

În privinţa învinuitului a fost aleasă măsura preventivă – declaraţia în scris de nepărăsire a ţării.

Este de menţionat faptul că, extorcarea banilor de către controlor a avut peste o lună de la numirea lui în această funcţi

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago