Începând din 1 februarie au intrat în vigoare tarifele reduse la gazele naturale. Astfel, consumatorii casnici vor achita 5 lei și 89 de bani pentru un metru cub de gaze dacă vor utiliza mai puțin de 30 de metri cubi și 6 lei și 13 bani dacă vor depăși acest volum. Tariful s-a redus cu peste zece la sută, însă mai mulți economiști susțin că scăderea putea fi mai semnificativă. Explicații de experți.
Până la intrarea în vigoare a noilor tarife, proprietarii unui apartament de două odăi, cu încălzire autonomă, achitau în lunile de iarna o factură lunară de aproximativ 1500 de lei. De acum încolo factura ar trebui să se micșoreze cu peste 150 de lei, ca urmare a scăderii cu zece la sută a tarifului la gazele naturale. Reducerea anunţată de autorităţi cu mândrie debordantă, a fost luată la puricat de un grup de experţi, care susţin că era loc de o reducere de cel puţin 15 la sută.
Fostul director ANRE, în prezent expert la Institutul Viitorul, Victor Parlicov operează cu următoarele argumente: preţul de achiziţii a gazelor a scăzut cu aproape 700 de lei, iar în urma anulării așa-numitului amendament „Furdui”, care punea pe umărul consumatorilor costul pentru tranzitul gazelor ruseşti, tariful s-a redus cu încă 300 de lei. Prin urmare, reducerea trebuia să fie de o mie de lei şi nu de 600 cum a stabilit ANRE. În plus, reproşul de bază al experţilor e că noile tarife au fost decise într-o şedinţă închisă, fara nici o de dezbatere publică, fapt care, în opinia lui Victor Parlicov, ridică mai multe semne de întrebare în privinţa calculelor puse la baza hotărârii prezentate ca o mare favoare:
„Eu nu ştiu ce au inclus ei acolo. Ce au luat ei ca bază, spre exemplu, la tariful de distribuţie la pierderi?Eu nu ştiu dacă au fost incluse sau nu devierile financiare, din această cauză, la momentul de faţă, fără a avea o detalizare a calculelor făcute de ANRE este imposibil de a spune care ar fi tariful justificat. Ceea ce trezeşte dubii este această grabă şi această secretomanie de aprobare a deciziei şi ceea ce trezeşte nedumerire este că deşi preţul de achiziţii, plus amendamentul Furdui ar fi trebuit să dea un efect de aproape o mie de lei la scăderea tarifului, efectul la scăderea tarifului pe care l-am obţinut acum este de circa 600 de lei”.
Un alt reproş formulat de economişti se referă la pierderile tehnologice care se reflectă în tariful final. În prezent, susţine Sergiu Tofilat, expert la Institutul de Reforme şi Politici Europene, aceste pierderi, pe hârtie, constituie peste 32 de milioane de metri cubi de gaze. În realitate, crede expertul, pierderile ar fi de două ori mai mici. De asemenea, e de părere Sergiu Tofilat, un audit serios la întreprinderile de furnizare a gazelor, ar putea scoate la iveală mai multe scheme frauduloase. Expertul amineşte de anul 2012, când conducerea de atunci a ANRE a descoperit o schemă clandestină de spălare de bani în proporţii deosebit de mari care, în final, ar fi împovărat tariful la gaze:
„Deci, se cumpărau materiale la trei-patru preţuri de piaţă prin intermediul unor companii off-shore, această diferenţă de 240 de mln de lei în loc să fie transferată la Gazprom pentru achitarea gazului, rămân pe conturile off-shore. Cine stau în spatele acestor companii nu avem idee. Toată baza de probe, contracte, declaraţii vamale, invoice-uri, totul a fost transmis la Procuratură, la CNA, la Guvern, Parlament, încă în 2012, pe marginea acestui subiect sunt patru hotărâri ale ANRE, ele sunt publicate pe site-ul Agenţiei. Nu s-a întreprins, din păcate, nicio măsură. Au fost două controale doar de ochii presei, dar nu a fost reţinut absolut nimic, or, probe sunt mai mult decât suficiente.”
Şefii de la ANRE au evitat deocamdată să comenteze reproşurile înaintate de experţi. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anatol Barbei, a menţionat că este în aşteptarea unei şedinţe a Consiliului de administrare pentru a formula un răspuns. Între timp, grupul de experţi întrunit astăzi, spune că va sesiza Procuratura Generale privind modul în care a fost stabilit tariful la gazele naturale şi va cere Parlamentului să organizeze audieri publice pe marginea subiectului. Or, în aprilie trecut, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, promitea în cadrul unei emisiuni televizate că în cazul unei decizii arbitrare privind tariful la gazele naturale „personal va sesiza Procuratura”.