De ce moldovenii nu simt bunăstarea din statisticile guvernării?

Termenul de implementare a „foii de parcurs” pentru reforme prioritare, pe care Guvernul de la Chișinău și-a asumat-o în luna martie 2016, la Bruxelles, a expirat duminică, 31 iulie.

Exponenții guvernării și societatea civilă evaluează diferit nivelul îndeplinirii angajamentelor asumate. Premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, au menționat luni, în cadrul unei conferințe de presă comune, că din cele 82 de angajamente incluse în „foaia de parcurs” privind acţiunile prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, 74 au fost realizate, 8 fiind în proces de implementare. „Da, nu sunt 100%, dar am optat pentru calitate. După cele implementate, va reîncepe finanțarea Moldovei din partea UE și a Băncii Mondiale. Cele 50 de milioane de euro din împrumutul românesc urmează a fi alocate în timpul cel mai apropiat. Următoarea jumătate de an va fi dificilă, dar Republica Moldova are o perspectivă puternică de dezvoltare”, a menționat Pavel Filip.

Șeful Legislativului, Andrian Candu, a precizat că restanțele vizează pachetele de legi privind sistemul financiar-bancar, audiovizualul, evaluarea BNM și a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și legea privind integritatea care, la insistența FMI, au fost lăsate pentru sesiunea de toamnă a Legislatuvului, urmând a fi discutate până atunci cu partenerii externi.

Magie: Moldovenii nici nu vor simți povara miliardului furat

Tot la toamnă va fi repus pe ordinea de zi a Parlamentului și proiectul privind recuperarea, din contul cetățenilor, a miliardului de dolari furat din trei bănci moldovenești. Proiectul a fost exclus recent de pe agendă, iar experții spun că gestul parlamentarilor are conotație electorală, având în vedere apropiatele alegeri prezidențiale (30 octombrie 2016). Oficial, însă, guvernanții susțin că au decis amânarea examinării acestei chestiuni deoarece guvernarea ar fi comunicat insuficient cu cetățenii la acest subiect. Candu și Filip au liniștit cetățenii spunându-le că „nici nu vor simți această povară” (povara recuperării unui miliard USD plus dobânda de 5% din contul lor). Autoritățile speră să recupereze vreo 5 miliarde de lei moldovenești (din totalul de 13,5 miliarde lei furați) ca urmare a dosarelor penale deschise în acest caz.

Potrivit lui Andrian Candu, FMI ar fi condiționat începerea discuțiilor în privința unui acord de finanțare cu Moldova prin găsirea unei soluții pentru acoperirea gaurei financiare, formată ca urmare a celebrului jaf. Cetățenii vor trebui să acopere această gaură financiară (plus dobânda de 5%) după ce guvernele conduse de Iurie Lenacă și Chiril Gaburici au garantat creditarea de către Banca Națională a Moldovei a celor trei bănci jefuite în 2014 și 2015.

O altă realitate

Două studii separate, realizate de ONG-uri diferite (primul, realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, iar al doilea de ADEPT, CRJM și „Expert-Grup”), dezvăluie, însă, mai multe restanțe ale guvernării atât în ceea ce privește implementarea „foii de parcurs”, cât și a Acordului de Asociere UE-Moldova în general. Reprezentanții societății civile susțin că „foaia de parcurs” abia dacă a fost implementată, de facto, în proporție de 50%, iar Acordul de Asociere 29% (în timp ce guvernarea se laudă cu 45%). Cele mai grave restanțe ale guvernării (care pot afecta cursul european al țării) sunt, în opinia reprezentanților societății civile, nereformarea Centrului Național Anticorupție, neadoptarea unui nou Cod al audiovizualului, opacitatea sectorului financiar-bancar, lipsa de transparență din sectorul energetic și neimplementarea reformei administrației publice locale.

Potrivit economiștilor, perioada care urmează va fi și mai complicată, deoarece la prima etapă de implementare a Acordului de Asociere și a „foii de parcurs” s-au făcut reforme doar la nivel legislativ, iar în perioada următoare legile votate vor trebui puse în aplicare. Ori funcționarea noilor legi, adoptate sub presiunea partenerilor externi, ar presupune o stare de vulnerabilitatea pentru actuala guvernare de la Chișinău, despre care s-a scris că ar fi subordonată unui clan oligarhic ce și-a subordonat instituțiile statului.

Cele mai complicate vor fi pentru moldoveni, în opinia experților în economie, următoarele trei luni. Aceasta deoarece, pentru a menţine economia pe linia de plutire, guvernul Filip are nevoie de acordul cu FMI, iar pentru a obţine acest acord trebuie să facă reforme, să taie din cheltuielile bugetare şi să admită majorarea tarifelor.

sursa: dw.com

RadioOrhei

Recent Posts

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare, o inițiativă globală care…

24 de ore ago

Din banii orheienilor s-au oferit ajutoare financiare pentru orheieni

Ajutoare financiare în sumă totală de peste 327 mii lei au primit 250 de persoane…

24 de ore ago

Comunicat DSE Orhei: La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”

La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…

4 zile ago

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…

5 zile ago

La Orhei doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară

Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Incidentul s-a…

5 zile ago

Cine sunt și ce averi declară candidata și candidatul ajunși în turul 2 al alegerilor din Chiperceni DOC

Duminică, 1 iunie la Chipereni se va organiza turul 2 al alegerilor pentru funcția de…

o săptămână ago