Google şi Facebook au devenit atât de utilizate, încât unora le este greu să-şi imagineze că va veni o zi în care nu vor mai exista. Însă în ritmul în care lucrurile evoluează în lumea tehnologiei, există motive întemeiate, sprijinite de teorii academice şi observaţii bazate pe cazurile anterioare, să credem că cei doi giganţi web vor dispărea.
In lumea tehnologiei există trei generaţii: Web 1.0 (companii înfiinţate în perioada 1994 – 2001, printre care Netscape, Yahoo!, AOL, Google, Amazon şi eBay), Web 2.0 (companii înfiinţate între 2002 şi 2009, inclusiv Facebook, LinkedIn şi Groupon), iar în prezent serviciile mobile (Instagram).
Cu fiecare generaţie care vine, s-ar părea că cea anterioară nu reuşeşte să se adapteze chiar în totalitate la schimbările aduse. Companiile Web 1.0 s-au descurcat formidabil în a expune datele mult mai uşor. Google a reuşit cu succes să organizeze haosul existent în web mai bine decât au făcut-o AltaVista, Excite, Lycos şi alte motoare de căutare existente înainte. La fel şi Amazon, care a pus laolaltă lucrurile de care avem nevoie.
În acest timp, companiile Web 1.0 nu au demonstrat că ar fi capabile să înţeleagă importanţa de a construi o comunitate socială şi să atingă mediile acestor utilizatori. Dimpotrivă, au rămas la modelul de afacere care le-a adus succes, remarcă revista americană
Companiile care au luat naştere după 2010 (Instagram reprezentând cel mai actual exemplu) au o perspectivă total diferită, văzând în smartphone principala (şi adesea exclusiva) platformă pentru aplicaţiile lor. Posibilitatea lansării prin intermediul unui site este exclusă pentru că se pleacă de la premisa că, în timp, oamenii vor prefera aplicaţiile de pe mobil în locul site-urilor web.
„Nu vom avea niciodată Web 3.0, pentru că Web-ul va fi mort„, scrie Forbes.
Companiile Web 1.0 şi 2.0 par încă destul de nesigure în ceea ce priveşte adaptarea la noua tendinţă. Facebook este câştigătorul triumfător dintre companiile de reţele sociale. Cu circa 900 de milioane de utilizatori activi, Facebook este una dintre cele mai aşteptate oferte publice iniţiale din industria internetului în ultimii ani. Listarea la bursă, aşteptată să aibă loc în câteva săptămâni, ar putea însemna pentru Facebook o valoare de piaţă de 140 de miliarde de dolari. Însă experienţa sa pe mobil nu este tocmai reuşită, versiunile lansate pe iPhone şi iPad fiind destul de simple.
„Istoria eşecului înregistrat de companiile Web 1.0 în încercarea de a se adapta la schimbări sugerează că Facebook va avea acelaşi insucces pe care l-a avut Google cu iniţiativa Google + de anul trecut. Sunt companii precum Google, Amazon, şi Yahoo! învechite? Încă înregistrează succes, iar cifrele sunt enorme, dar, cu fiecare schimbare (mai întâi către reţele sociale, acum către telefonia mobilă şi cine ştie ce mai urmează), generaţiile vechi nu mai reuşesc să ţină pasul şi se apropie tot mai mult de declin”, crede publicaţia citată.
În plus, lumea tehnologică în care trăim pare să accelereze destul de repede, aşa cum remarca şi Tim Cook, directorul general al Apple, săptămâna trecută: „De la lansarea primului iPad în 2010, Apple a vândut 67 milioane de astfel de tablete. Pentru comparaţie, au fost necesari 24 de ani pentru a vinde acelaşi număr de calculatoare Mac, cinci ani pentru a vinde tot atâtea iPod-uri şi mai bine de trei ani pentru a vinde atâtea iPhone-uri”.
Yahoo este deja o umbră a succesului din 2000, iar Google se confruntă cu o scădere semnificativă a utilizatorilor care renunţă la căutarea tradiţională în favoarea altor modalităţi de a-şi obţine informaţiile într-o lume mobilă. Este mult mai uşor să obţii informaţii prin intermediul aplicaţiei Siri decât să tastezi cuvinte într-o căsuţă. Amazon încă nu dă semne de declin, întrucât oamenii vor continua să cumpere, dar noua platformă mobilă va deschide, cu siguranţă, oportunităţi şi pentru alţi jucători.
Iar Facebook se va confrunta cu dificultăţi în contextul în care schimbarea către serviciile mobile este deja o realitate. Ţinând cont de cât de mult i-a luat să creeze o aplicaţie pentru mobil, este de aşteptat ca Facebook să se adapteze la schimbări la fel de greu precum a făcut-o Google cu reţeaua de socializare Google Plus. Iar achiziţionarea aplicaţiei Instagram, care le permite utilizatorilor să aplice diverse efecte fotografiilor făcute cu telefonul mobil, iar apoi să le posteze online, nu va schimba nimic. Dimpotrivă, evidenţiază că Instagram chiar reprezenta o ameninţare la adresa Facebook.
Revista Forbes estimează că în următorii 5-8 ani Facebook şi Google vor fi doar nişte umbre ale succesului pe care îl au în prezent. „Vor avea la dispoziţie toti banii din lume pentru a încerca să se adapteze la trecerea la mobil, dar istoria sugerează că nu vor fi capabile să aibă şi succes”.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…