Categories: PoliticȘtiri

De ce favorizează unele televiziuni moldovenești anumite campanii electorale autohtone?

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat amenzi între cinci şi două mii lei pentru şase posturi de televiziune.

CCA a dat amenzi maxime posturilor TV Prime, Publika, Canal 3 şi Canal 2. Potrivit CCA, aceste posturi de televiziune continuă să favorizeze în mod vădit un singur concurent electoral, Partidul Democrat din Moldova şi pe liderul acestui partid Marian Lupu.

Postul de televiziune Jurnal TV va plăti amendă medie şi asta pentru că a prezentat dezechilibrat concurenţii electorali, cu un decalaj mare între timpii de antenă care conţin opinii şi comentarii negative la adresa Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat.

Un alt post de televiziune, Euro TV, a fost amendat cu aproape două mii de lei pentru că, în opinia membrilor CCA, s-a evidenţiat printr-o uşoară favorizare a Partidului Liberal Democrat şi liderul acestuia, Vladimir Filat.

Ar putea aceste amenzi să responsabilizeze posturile de televiziune care nu reflectă echidistant campania electorală?

Mai degrabă nu, crede directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei:

„Fiţi de acord că o amendă de cinci mii de lei pentru un radiodifuzor un minut de publicitate la care costă mii de euro este, practic, mic. Sunt absolut convins că şi după avertizarea publică care a fost aplicată recent şi după amenzile care au fost aplicate săptămâna aceasta nu se va schimba foarte mult politica editorială a acelor radiodifuzori care fac partizanat politic deschis. De aceea, CCA trebuie în continuare să aplice legea şi ar trebui să meargă mai departe cu aceste monitorizări şi să nu aştepte să se încheie campania electorală.”

Instituţiile media pentru care au fost anunţate amenzi, vor fi obligate să le plăteasă după publicarea deciziei de astăzi a CCA în Monitorul Oficial, adică, săptămâna viitoare.

Ce urmează în cazul în care televiziunile vor continua să dea dovadă de un comportament părtinitor, penalizat de CCA?

Suspendarea dreptului de a difuza publicitate, spune preşedintele Consiliului, Dinu Ciocan:

„Asta o să vedem deja peste o săptămână, când vom prezenta urmatorul raport de monitorizare. În cazul în care nu se vor conforma deja vom aplica următoarea sancţiune, care este suspendarea dreptului de a difuza publicitate comercială pentru o anumită perioadă, perioada deja o stabilesc membrii în funcţie de gravitatea încălcărilor.”

Legea spune că de la anunţarea deciziei până la aplicarea acesteia, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, urmează să treacă cel puţin o săptămână, ceea ce înseamnă că dacă vineri, 21 noiembrie, CCA va decide pedepsirea posturilor TV prin suspendarea timpului de publicitate, aceasta va intra în vigoare o săptămână mai târziu, pe 28 noiembrie, zi care, potrivit legislaţiei, este ultima din campania electorală pentru toţi cei înscrişi în aceste alegeri.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare

Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare, o inițiativă globală care…

2 ore ago

Din banii orheienilor s-au oferit ajutoare financiare pentru orheieni

Ajutoare financiare în sumă totală de peste 327 mii lei au primit 250 de persoane…

2 ore ago

Comunicat DSE Orhei: La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”

La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…

3 zile ago

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…

4 zile ago

La Orhei doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară

Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Incidentul s-a…

4 zile ago

Cine sunt și ce averi declară candidata și candidatul ajunși în turul 2 al alegerilor din Chiperceni DOC

Duminică, 1 iunie la Chipereni se va organiza turul 2 al alegerilor pentru funcția de…

o săptămână ago