Select your Top Menu from wp menus

De ce este nevoie de comunişti dacă cele trei partide pro-europene au suficiente voturi pentru guvernare

George Damian scrie în „Adevărul” despre negocierile de la Chișinău pentru formarea unei majorități parlamentare care să permită alegerea șefului statului. Liberal-democrații și democrații ar negocia la două capete, scrie comentatorul, care se teme că toată lumea speră în secret ca liberalii lui Mihai Ghimpu să părăsească vexați discuțiile, ca să poată fi cooptați la guvernare comuniștii lui Vladimir Voronin. Cele două partide ale alianței pro-europene își asumă însă un mare risc în dorința lor de controla totul: ar putea pierde totul. Negocierea la două capete înseamnă, arată George Damian, că liderii cei mari ai patidelor negociază înspre Europa, iar cei mici – înspre Eurasia. Din nou liberalii riscă să fie priviți ca vinovații de serviciu. Și pentru că negocierile se poartă cu ușile închise, alegătorii moldoveni, care au dorit să dispară politicianismul din colaborarea în cadrul alianței, nu au perspectiva necesară ca să vadă chestiunile esențiale: de pildă, nimeni nu se întreabă de ce este nevoie de comuniști în guvern câtă vreme cele trei partide pro-europene au suficiente fotolii palamentare ca să guverneze.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/de-ce-este-nevoie-de-comunisti-daca-cele-trei-partide-pro-europene-au-suficiente-voturi-pentru-guvernare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19