De ce bat inimile persoanelor îndrăgostite în acelaşi ritm? Răspunsul e surprinzător

O cercetare efectuată în Statele Unite în cadrul unei universităţi californiene arată că inimile persoanelor ce formează un cuplu bat în acelaşi ritm.

Emilio Ferrer, profesor de psihologie la UC Davis, a efectuat de-a lungul anilor mai multe studii asupra cuplurilor. De curând, cercetătorul a conectat mai multe persoane aflate într-o relaţie la aparatură de monitorizare ce măsura ritmul inimii şi pe cel al respiraţiei, descoperind că inimile acestora bat în acelaşi ritm, iar membrii cuplului tind să inspire şi să expire la acelaşi interval.

Pentru a colecta aceste date, cercetătorii au efectuat o serie de exerciţii la care au participat 32 de cupluri heterosexuale. Membrii cuplurilor stăteau la câţiva metri unul de celălalt într-o cameră, fără să vorbească sau să se atingă.

„Am văzut multe cercetări ce arătau că o persoană dintr-o relaţie poate simţi ceea ce cealaltă persoană experimentează din punct de vedere emoţional, însă acest studiu arată că partenerii împărtăşesc experienţe şi la nivel fiziologic”, a declarat Ferrer.

Atunci când au verificat dacă efectul se menţine şi în cazul în care exerciţiile sunt efectuate de două persoane care nu fac parte dintr-un cuplu, cercetătorii au observat că inimile acestora nu se sincronizează, iar ritmul respiraţiei este diferit.

Analiza datelor a arătat că membrii unui cuplu tind să aibă acelaşi tipar al bătăilor inimii şi al respiraţiei, dar acest lucru se datorează faptului că femeile tind să-şi ajusteze ritmul propriu pentru a se sincroniza cu cel al bărbatului. Acest lucru nu este valabil doar în cazul senzaţiilor fiziologice, ci şi în cazul experienţelor emoţionale.

„Cu alte cuvinte, am descoperit că femeile aflate într-o relaţie tind să se adapteze la partener. Bătăile inimii sunt corelate cu cele ale partenerului, de exemplu. Cred că acest lucru arată că femeile au o legătură puternică cu partenerul lor, fiind posibil ca acestea să prezinte mai multă empatie”, a concluzionat Jonathan Helm, co-autor al studiului.

sursa: descopera.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago