Categories: EconomicSocialȘtiri

De azi, nu vor mai fi sancționate prin amenzi încălcările fiscale de până la 5000 de lei pentru antreprenori și de până la 500 de lei pentru cetățeni

Încălcările fiscale de până la 5000 de lei pentru antreprenori și de până la 500 de lei pentru cetățeni, nu vor mai fi sancționate prin amenzi. În Monitorul Oficial de azi, vineri 15 aprilie au fost publicate modificările respective la Codul Fiscal. Tot azi a intrat în vigoare, prin derogare, prevederea potrivit căreia sancțiunea pentru neplata sau plata incompletă a impozitului pe venit în rate nu se va aplica în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai mic de 5000 lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor din iarna curentă în legislația fiscală a Republicii Moldova, există o distincție între încălcarea fiscală semnificativă și nesemnificativă, iar sancțiunea sub formă de avertizare se aplică exclusiv pentru încălcarea fiscală nesemnificativă.

Prin implementarea acestor modificări se mizează pe îmbunătățirea climatului investițional, organele fiscale urmând să fie percepute ca instituții ce acordă suport contribuabililor în aplicarea legislației și promovează conformarea fiscală. Respectiv, aceasta va contribui la diminuarea poverii administrative asupra antreprenorilor și cetățenilor, precum și va asigura proporționalitatea aplicării sancțiunilor fiscale. 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago