Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunţat aseară că începând cu ziua de luni, 24 octombrie, din cauza atacurilor Rusiei asupra sistemului electroenergetic al Ucrainei și a reducerii volumelor de gaz de către Gazprom, țara noastră va avea deficit de energie electrică. Or, contractele comerciale semnate de SA Energocom nu vor acoperi tot consumul între orele 07:00 și 23:00, transmite MOLDPRES.
„Între aceste ore, în zilele următoare trebuie să facem tot posibilul să economisim cât mai mult. Fiecare dintre noi poate să ajute. Dacă vom acționa solidar și responsabil, nu va fi nevoie să deconectăm pe nimeni. Mă adresez antreprenorilor și mediului de afaceri: deconectați iluminatul publicitar sau decorativ, schimbați orele de producere, utilizați generatoarele individuale acolo unde este posibil. Fiecare dintre dvs., așa cum ați construit afacerea, așa puteți acum contribui ca să trecem cu bine de această perioadă”, a relevat oficialul.
Potrivit vicepremierului, astăzi nu sunt planificate deconectări. „În zilele următoare vom identifica și semna contracte de livrare a energiei electrice cu alți furnizori. MoldovaGaz a alocat mai mult gaz pentru MGRES pentru ziua de luni și vom identifica resurse și pentru zilele următoare. Vom adopta măsuri de economisire a energiei electrice”, a relevat ministrul Infrastructurii.
„Voi reveni zilnic cu informații referitor la situația în care ne aflăm. Avem un singur obiectiv, să ținem țara conectată la resursele energetice. Putem reuși doar dacă vom acționa ca un tot întreg”, a rezumat Andrei Spînu.