De astăzi, consumatorii vor achita mai mult pentru energia electrică. Hotărârile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care prevăd majorarea tarifelor, au intrat în vigoare vineri, 23 august, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Astfel, tariful achitat de populația din nordul țării a fost majorat cu 16,7 la sută. Ca rezultat, consumatorii vor achita 223 bani pentru un kilowatt/oră, cu circa 32 de bani mai mult față de prețul actual. Totodată, consumatorii casnici din centrul și sudul țării vor plăti 189 bani pentru un kilowatt/oră, cu zece bani mai mult decât în prezent, sau cu peste 5,5 la sută.
Hotărârile au fost aprobate de ANRE acum o săptămână, în urma examinării unor solicitări venite din partea companiilor de furnizare a energiei.
Ultima ajustare a tarifelor la energia electrică a fost operată la 15 iunie 2018, când acestea s-au redus în medie cu 10 la sută.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…