Prejudiciul economic total cauzat de inundaţiile care s-au abătut în luna iunie asupra Europei Centrale şi de Est se ridică la mai mult de 12 miliarde de euro, estimează concernul de reasigurare german Munich Re, conform publicaţiei germane Sueddeutsche Zeitung, citată de portalul economic rus Rbc Daily.
Potrivit companiei germane, numai costurile de asigurări reprezintă 3,5 miliarde de euro din cifra menţionată.
La scară globală, dezastrele naturale în prima jumătate a acestui an a provocat daune economice de circa 35 miliarde de euro, cu 10 miliarde de euro mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cel mai mult de pe urma inundaţiilor a avut de suferit anul acesta Germania.
sursa: agerpres.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…