Categories: PoliticȘtiri

Daniel Ioniţă: Sunt optimist privind parcursul european al Republicii Moldova

Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi o şansă pentru Republica Moldova. De această părere este noul ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, care a făcut declaraţii în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

„Uniunea Europeană este organizată pentru 28 de state. Dacă Marea Britanie va părăsi UE, ar însemna un loc liber de care ar putea profita Republica Moldova”, a spus diplomatul.

Ioniţă a declarat că integrarea europeană este unica cale pentru Republica Moldova, însă s-a pronunţat şi pentru păstrarea bunelor relaţii cu Federaţia Rusă. Ambasadorul român s-a arătat deranjat de prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul regiunii transnistrene. „O relaţie bună cu UE nu înseamnă relaţii proaste cu alte state. Prezenţa trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă o ameninţare la securitatea României”, a declarat Ioniţă.

Ambasadorul român a remarcat că Guvernul de la Chişinău a executat majoritatea prevederilor din Foaia de parcurs, dar a dat de înţeles că creditul românesc promis de către Bucureşti în toamna trecută nu va fi eliberat înainte de semnarea unui acord cu FMI.

Daniel Ioniţă a dat asigurări că Moldova rămâne o prioritate pentru România şi că statul român va continua proiectele de susţinere a ţării.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: beneficiile compostului din frunze

Sfârșit de octombrie, copacii se dezgolesc, iar curțile și grădinile oamenilor se umple cu frunzele…

2 zile ago

Fost deputat către Maia Sandu: ce vă încurcă să ieșiți, tot până duminică, din alianțele cu Dodon din cele circa zece consilii raionale? Vă simțiți bine cu Dodon acolo?

Componența echipei guvernamentale ar putea fi modificată după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale,…

2 zile ago

Observații ale Misiunii OSCE/ODIHR: Președinta în exercițiu și opțiunea ”da” au fost favorizate mediatic

Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR a publicat o Declarație cu constatări și concluzii…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al raionului Orhei, Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa a fost inclusă eronat în „lista lui Șor”

Înotătorul Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa, Angela Lazarenco, a fost inclusă eronat în…

3 zile ago

Ofițerii CNA au dat buzna în mai multe localități din Orhei, Rezina și Nisporeni. Percheziții au loc și în Chișinău

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară vineri, 25 octombrie curent, percheziții în municipiul Chișinău, dar…

7 zile ago