Select your Top Menu from wp menus

Dacian Cioloş susţinut pentru un nou mandat de Comisar European pentru Agricultură

Europarlamentarul PNL Adina Vălean a declarat luni că liberalii îl susţin pe actualul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, pentru a avea un nou mandat, în condiţiile în care el ar dori acest lucru, apreciind activitatea acestuia în Comisia Europeană.

„Sper ca România să aibă un comisar european capabil să obţină un portofoliu important. Ăsta este un lucru pe care îl ştim cu toţii în Parlamentul European – pardon, unii dintre noi. În politica europeană ştim foarte bine că în funcţie de forţa propunerii capeţi sau nu un portofoliu important. România a avut un portofoliu foarte important prin Dacian Cioloş, s-a vorbit mai puţin în România despre acest lucru, că domnia sa a făcut modificările la Politica Agricolă Comună absolut în interesul unei ţări cum este România, sprijinind fermele mici şi unele exploatări. Consider că a avut un mandat excelent şi, din punctul nostru de vedere, al liberalilor, dacă domnia sa ar vrea să continue, noi îi acordăm absolut tot sprijinul, fiind pe această cale convinşi că vom avea în continuare cinci ani portofoliul Agriculturii”, a declarat Adina Vălean.

Europarlamentarul PNL a precizat că afilierea partidului la PPE oferă oportunitatea unor negocieri mult mai consistente ale liberalilor în Parlamentul European.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dacian-ciolos-sustinut-pentru-un-nou-mandat-de-comisar-european-pentru-agricultura/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19