Categories: PoliticȘtiri

Dacă se va insista ca PDM să nu desemneze premeirul, va fi criză politică, declaraţie

Andrian Candu, preşedintele Parlamentului şi deputat democrat, s-a arătat optimist că va fi creată o majoritate parlamentară, însă crede că dacă se va insista ca Partidul Democrat să nu desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, atunci ţara va intra în criză politică. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiuniii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Sper că va fi formată o majoritate parlamentară, care va învesti Guvernul. PDM este partidul care trebuie să vină cu soluţii, iar dacă îşi poate asuma guvernarea, de ce să nu o facă? Dacă se va insista ca PDM să nu desemneze premierul, cred că vom intra în criză politică”, a declarat Candu.

Preşedintele Parlamentului susţine că va asigura corectitudinea procesului de votare a candidatului Ion Sturza, dar PDM cel mai probabil nu-l va vota. „M-am întâlnit cu Ion Sturza în calitate de preşedinte al Parlamentului. I-am dat asigurări că întreg procesul privind votarea premierului va decurge cum trebuie. Însă nu-i pot asigura votul politic. Acesta depinde de fiecare deputat”, a spus oficialul.

Şeful legislativului infirmă că ar exista o înţelegere ca unele fracţiuni parlamentare să nu participe la şedinţa din 4 ianuarie 2016. „Nu există nici o înţelegere. Au anunţat că nu vor participa la şedinţă deputaţii din PSRM. PDM nu doreşte să discute cu Ion Sturza. Nu pentru că ar pune la îndoială capacităţile sale, dar pentru modul în care a fost desemnat”, a adăugat speakerul.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago