Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a difuzat în această seară un comunicat în care exprimă mai multe rezerve față de capacitatea sondajelor de a reflecta exact preferințele electorale, motiv pentru care a înaintat o cerere către Partidul Acțiune și Solidaritate. Potrivit comunicatului PAS I se propune să îl accepte în calitate de candidat unic al forțelor antioligarhice pe Andrei Năstase, urmând ca Maia Sandu să fie promovată pentru funcția de Prim-Ministră. În cazul în care PAS nu va răspunde acestei propuneri până în amiaza zilei de joi, PPDA anunță că o va susține în calitate de candidat unic pe Maia Sandu.
După difuzarea comunicatului, lidera PAS a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare că aceste momente sunt decisive pentru țara noastră, fiind importantă păstrarea calmului și luarea împreună a deciziilor raționale.
Anterior cele două formațiuni au declarat că candidatul unic va fi stablit în urma a două sondaje de opinie, care vor reliefa inclusiv cine ar beneficia de o susținere mai mare în cazul calificării în turul doi.
Primul sondaj , dat publicității săptămâna trecută de Institutul Republican Internațional din SUA, a arătat că ambii candidați se află la egalitate, dar în turul al doilea Maia Sandu, s-ar bucura de o susținere mai mare.
Cel de-al doilea sondaj, realizat de fundația germană Kondard Adenauer, va fi făcut public la sfârșitul acestei săptămâni.