Dacă în Suedia s-ar fi comis un jaf de amploarea celui din sistemul bancar din Republica Moldova, cetăţenii ar fi făcut presiuni asupra guvernanţilor. În Suedia jurnaliştii şi cetăţenii urmăresc îndeaproape activitatea guvernanţilor, mai ales în ceea ce ţine de cheltuirea banilor publici, iar vinovaţii de fraude sunt pedepsiţi rapid. Republica Moldova este însă afectată de instabilitate politică şi de un nivel foarte înalt de corupţie. Autorităţile de la Chişinău trebuie să ţină cont de recomandările partenerilor de dezvoltare şi să depolitizeze instituţiile de stat.
Declaraţiile aparţin ambasadoarei Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, aflată la sfârşit de mandat în ţara noastră, şi au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă.Diplomatul european a accentuat că Suedia, de rând cu ceilalţi parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, au comunicat permanent guvernanţilor de la Chişinău recomandările privind reformele necesare, dar lupta contra corupţiei şi reforma justiţiei bat pasul pe loc. Mai mult, majoritatea instituţiilor de stat sunt politizate, a menţionat ambasadoarea Suediei la Chişinău.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…