Decizia Curţii Supreme de Justiţie privind cererea în care MSPR Ravnopravie . contestă hotărârea Curţii de Apel. prin care candidata MSPR Ravnopravie pentru alegerile din 30 octombrie. a fost exclusă din cursa electorală, va fi pronunţată luni.
Anunţul a fost făcut în după-amiaza zilei de astăzi în faţa câtorva sute de susţinători ai candidatei, care manifestatu pe treptele instanţei de judecată.
Fostul preşedinte al Ravnopravie, Valeri Klimenko, care i-a cedat această funcţie în luna iunie primarului de Orhei, Ilan Shor a declarat că o decizie privind acţiunile ulterioare va fi luată luni.
În timpul protestului au sunat din nou ameninţări privind blocarea străzilor şi boicotarea alegerilor.
Ieri Curtea de Apel a acceptat demersul CEC prin care s-a cerut excluterea Innei Popenco din cursă în temeiul unei contestaţii depuse de candidata independentă Silvia Radu, care pretinde că Popenco a utilizat în campanie mijloace financiare nedeclarate.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…