Curtea Constituțională va examina la începutul lui mai sesizarea Partidului Liberal privind articolul 11 din Constituție care se referă la neutralitatea țării, a declarat președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-un interviu cu Europa Liberă.
„Nu este vorba numai de neutralitate , este vorba și despre prezența trupelor străine, (…) este o sesizare mai aparte”, a mai spus Tănase.Președintele Curții Constituționale a explicat că amânarea discuției (sesizarea fusese făcută în decembrie anul trecut) nu poate fi echivalată cu amestecul politicului în treburile Curții, scrie Europa Liberă.
În stânga Nistrului staţionează ilegal cca 1500 de militari ruşi, deşi Constituţia Moldovei prevede că în ţara noastră nu se pot afla trupe străine.
Prezenţa militarilor ruşi este privită ca un suport acordat de Federaţia Rusă regimului separatist de la Tiraspol, care este susţinut de Moscova inclusiv financiar.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…