Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din Codul de procedură civilă

Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi dintr-un articol al Codului de procedură civilă referitor la evaluarea integrității, transmite MOLDPRES.

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat într-un briefing de presă susținut astăzi că prevederile articolelor 343(8) din Codul de procedură civilă și 17 alineatele (2), (3) și (4) din Legea privind evaluarea integrității instituționale contravin articolelor 20 și 26 coroborate cu articolul 54 din Constituție. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că trebuie declarat neconstituțional și textul „și de apreciere a rezultatului testului de integritate profesională” din articolul 343(6) din Codul de procedură civilă. 

“Până la modificarea legislației în domeniul evaluării integrității instituționale, instituția care evaluează integritatea instituțională va aprecia, după efectuarea testului de integritate profesională, rezultatul acestuia”, a declarat Domnica Manole.

Potrivit președintelui Curții Constituționale, după comunicarea rezultatului testării, agentul public testat va avea posibilitatea: să conteste rezultatul testării integrității profesionale în instanța de judecată în ordinea contenciosului administrativ; să participe în instanța de judecată la examinarea rezultatului testării integrității, cu asigurarea confidențialității testorilor, a mijloacelor și metodelor de testare; să aibă acces la materialele testării, cu asigurarea confidențialității testorilor, a mijloacelor și metodelor de testare; și să utilizeze căile de atac reglementate de Codul administrativ.

În același timp, pentru a da efect prezentei Hotărâri în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, pentru a beneficia de un remediu efectiv, autorul sesizării va avea dreptul de a contesta încheierea privind aprecierea rezultatului testării integrității profesionale conform Codului de procedură civilă. Termenul de recurs va fi calculat de la data adoptării acestei hotărâri.

Circumstanțele cauzei 

La originea cauzei se află sesizarea nr. 96a/2021 privind interpretarea articolului 116 alin. (2) din Constituție și controlul constituționalității articolului 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului, depusă de dl Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova la data sesizării Curții Constituționale. Autorul sesizării i-a solicitat Curții să ofere răspuns la următoarea întrebare: care este modalitatea pe care articolul 116 alin. (2) din Constituție o impune Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când refuză înaintarea către Președintele Republicii Moldova a candidaturii unui judecător pentru a fi numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă? 

Totodată, la originea cauzei se află sesizarea nr. 124g/2021 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului. Excepția a fost ridicată de dl Nicolae Pasecinic, într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Chișinău. Autorul excepției de neconstituționalitate a susținut că articolul 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului afectează independența judecătorilor care trebuie numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, precum și principiul statului de drept. 

Analiza Curții 

I. INTERPRETAREA ARTICOLELOR 1 ALIN. (3), 20 ȘI 116 ALINEATELE (1) ȘI (2) DIN CONSTITUȚIE 

(i) Principii generale privind independența judecătorilor și privind statutul Consiliului Superior al Magistraturii

Curtea a reiterat că independența judecătorului nu reprezintă un scop în sine și nici un privilegiu personal, ci urmărește să-i asigure judecătorului posibilitatea de a-și exercita rolul de protector al drepturilor și libertăților cetățenilor. Curtea a subliniat că protecția recunoscută judecătorului constituie un bun al întregii societăți. Într-un stat guvernat de preeminența dreptului, principiul independenței judecătorești este însoțit de mai multe garanții, vitale pentru independența judiciară instituțională și individuală și fără de care ar fi imposibilă funcționarea efectivă și imparțială a instanțelor. 

În Hotărârea nr. 23 din 27 iunie 2017, la § 56, Curtea a reținut că Consiliul Superior al Magistraturii are rolul de a garanta independența autorității judecătorești. Totodată, în Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2020, la §§ 41 și 42, Curtea a precizat că Consiliului Superior al Magistraturii îi revine rolul primar în procedurile privind numirea, promovarea, transferarea, demisia sau eliberarea din funcția de judecător, iar orice abatere de la această regulă contravine articolului 123 alin. (1) din Constituție. 

Curtea a subliniat că textele „în condițiile legii”, „potrivit legii” și „prin lege organică” din conținutul articolelor 116 alineatele (1) și (2) și 123 alin. (2) trebuie interpretate în conformitate cu principiul preeminenței dreptului, care este inerent tuturor articolelor din Constituție. În Raportul privind preeminența dreptului, Comisia de la Veneția a stabilit că legile trebuie să se aplice în mod egal tuturor, cu excepția situațiilor în care există deosebiri obiective care justifică diferențierea [CDL-AD(2011)003rev, § 65]. Totodată, Comisia a subliniat că respectarea principiului preeminenței dreptului nu se limitează doar la punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției, ci implică, totodată, un comportament și practici constituționale care să faciliteze conformarea cu normele formale de către toate organele constituționale și respectul reciproc între acestea (Avizul nr. 685/2012 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, § 72). 

Principiul preeminenței dreptului este garantat în special de articolul 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, și articolul 20 din Constituție, care garantează dreptul de acces liber la justiție, stabilește că dreptul de acces liber la justiție trebuie realizat în condițiile legii, în vederea garantării respectării rigorilor unui tribunal instituit de lege. Orice abatere de la acest standard reprezintă o încălcare a articolului 20 din Constituție. 

(ii) Autoritățile competente să numească judecătorii, în conformitate cu prevederile articolului 116 alin. (2) din Constituție 

În jurisprudența sa, Curtea a precizat că influența decisivă a unui consiliu judiciar independent asupra deciziilor privind numirea și cariera judecătorilor reprezintă o metodă potrivită pentru garantarea independenței sistemului judiciar. Curtea a mai menționat că rolul Președintelui Republicii în procesul de numire a judecătorilor nu reprezintă un fapt neobișnuit. Reducerea la o singură dată a posibilității Președintelui Republicii de a respinge o candidatură constituie o expresie a echilibrului corect dintre Consiliul Superior al Magistraturii și Președinte și presupune influența decisivă a Consiliului (Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2020, § 43). 

Într-o cauză privind independența judecătorilor din Franța, Curtea Europeană a precizat că simpla numire în funcție a judecătorilor de către un membru al executivului nu creează, în sine, o dependență, dacă, odată numiți, acești judecători nu sunt supuși presiunilor sau instrucțiunilor în exercitarea funcției lor judiciare (Thiam v. Franța, 18 octombrie 2018, §§ 80-82). 

Curtea a reținut că stabilirea în Constituție a procedurii de numire în funcție a judecătorilor reprezintă o garanție a independenței judecătorilor și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor care le revin. Totuși, potrivit articolului 116 alin. (2) din Constituție, exercițiul acestei competențe face obiectul reglementării legislative, care trebuie să concilieze și să asigure protecția principiilor independenței judiciare, preeminenței dreptului și statutului Consiliului de organ abilitat cu administrarea judecătorească. Curtea a subliniat că, deși îi revine legislativului să facă aprecierea inițială, evaluarea finală rămâne supusă controlului Curții Constituționale. 

Curtea a precizat că sarcina sa este să confirme existența unor cerințe minime pe care trebuie să le respecte legile relevante. În lista de criterii în funcție de care trebuie apreciată independența intră, inter alia, modul de desemnare a judecătorilor, durata mandatului acestora, existența protecției împotriva presiunilor externe și existența unei aparențe de independență a instanței (Fruni v. Slovacia, 21 iunie 2011, § 141; Ramos Nunes de Carvalho e Sá v. Portugalia, 6 noiembrie 2018, § 144). Între altele, atunci când analizează numirea judecătorilor în funcție și atunci când stabilește dacă standardul „tribunalului instituit prin lege” a fost respectat, Curtea trebuie să verifice dacă procedura urmată pentru a institui o instanță este prevăzută de lege și dacă este aplicată în vederea numirii candidaților în funcții judiciare 

(iii) Cadrul normativ privind numirea judecătorilor în funcție 

Cadrul normativ intern privind numirea în funcție a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă este constituit, în special, din dispozițiile articolului 116 din Constituție, din cele ale Legii privind statutul judecătorilor și din cele ale Legii privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. Curtea a menționat că legile infraconstituționale menționate dezvoltă prevederile constituționale, concretizând criteriile de evaluare, precum și procedura din fața Consiliului Superior al Magistraturii la numirea în funcția de judecător. 

Curtea a reținut că legile în discuție instituie un colegiu specializat pentru evaluarea performanțelor judecătorilor. În esență, acest organism asigură autoadministrarea judecătorească, fiind alcătuit dintr-o majoritate calificată de membri judecători, care sunt aleși prin metode care asigură cea mai largă reprezentare a acestora (a se vedea articolul 15 din Legea nr. 154 din 5 iulie 2012). Potrivit cadrului normativ relevant, colegiul de evaluare a judecătorilor verifică întrunirea de către judecători a condițiilor funcției deținute sau ale funcției la care pretind pe parcursul carierei lor. 

Privite la modul abstract și extrase din orice context, aceste prevederi par să asigure independența judecătorilor și să excludă orice aparențe în măsură să afecteze încrederea publicului în independența puterii judecătorești. Astfel, atât timp cât numirea judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă implică reguli stricte, standardul independenței este respectat. 

(iv) Marja discreționară a Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul procedurii numirii judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă 

Curtea a reținut că Constituția nu prevede expres o competență a Consiliului de a numi în mod discreționar judecătorii în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Totuși, o asemenea competență poate fi dedusă pe baza principiului autoadministrării judecătorești, precum și pe baza textului „se numesc în funcție de Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii” din articolul 116 alin. (2) din Constituție. 

Curtea a constatat că această competență presupune că Consiliul este autoritatea finală care trebuie să decidă, în mod definitiv, numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Prin urmare, având în vedere că o asemenea marjă discreționară poate afecta neutralitatea procedurii de numire a judecătorilor, Curtea a trebuit să constate dacă ea este justificată și dacă este însoțită de garanții adecvate, care exclud arbitrariul. 

(v) Ponderarea principiilor independenței justiției și preeminenței dreptului cu principiul autoadministrării judecătorești 

Curtea a observat că textul „în condițiile legii” din articolul 116 alin. (2) din Constituție limitează de o manieră substanțială competența Consiliului de a numi judecătorii în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. În primul rând, competența în discuție face obiectul reglementării legislative, iar în al doilea rând, această limitare impune inclusiv o obligație a Consiliului de a se conforma cu condițiile stabilite în lege. Așadar, o primă condiție impusă Consiliului în exercițiul competenței de numire a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă este reprezentată de principiul preeminenței dreptului. Totodată, Curtea a reținut și limitări implicite, deduse din câmpul de aplicare al articolelor 20 și 116 alin. (1) din Constituție, care impun exigențe stricte pe care trebuie să le respecte o instanță de judecată, prin raportare la standardul unui „tribunal instituit de lege”. 

Pe de altă parte, referitor la principiul autoadministrării judecătorești, Curtea a constatat că acesta nu urmărește doar recunoașterea, de o manieră formală, a unei autonomii a Consiliului, ci reprezintă, în esență, un mijloc de garantare a protecției independenței justiției, prin autoadministrarea acesteia. Ținând cont de impactul semnificativ al recunoașterii unei marje discreționare a Consiliului Superior al Magistraturii asupra percepției publicului privind puterea judecătorească, este esențial ca justificarea ei să se bazeze pe motive reale și justificate. 

Curtea a reținut că obiectivul protecției puterii judecătorești ar putea să constituie, în principiu, un motiv legitim pentru a-i recunoaște Consiliului o marjă discreționară concepută să atenueze acest risc. Totuși, riscurile ipotetice care ar rezulta ca urmare a recunoașterii unei marje discreționare a Consiliului ar face ca justiția să fie supusă influențelor. Curtea a subliniat că o justiție supusă influențelor vine în contradicție cu valoarea preeminenței dreptului. 

În primul rând, Curtea a reținut că, într-un asemenea caz, este plauzibilă afectarea independenței prin subordonarea judecătorilor numiți în funcție pentru perioada inițială de cinci ani față de Consiliu. Faptul că judecătorii sunt numiți în funcție inițial pentru un termen de cinci ani, urmând să fie confirmați până la atingerea plafonului de vârstă face plauzibilă temerea ca aceștia să-și ghideze acțiunile pentru a câștiga loialitatea Consiliului, uneori în detrimentul justiției. Astfel, factori ca amenințarea cu eliberarea din funcție sau dorința de a fi confirmat până la atingerea plafonului de vârstă pot determina apariția unei atitudini „deferente” față de Consiliu. Deși Consiliul este autoritatea care decide numirea în funcție a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă, competența în discuție trebuie realizată astfel încât să nu fie compromisă independența judecătorilor. Consiliul nu-și poate folosi competența cu care a fost învestit prin Constituție contrar scopului protecției independenței judecătorilor. Deturnarea scopului ar fi contrară activității în serviciul căreia a fost creat și în a cărei realizare Consiliul trebuie să contribuie. Un grad ridicat de influență în privința carierei judecătorilor, poate să compromită structura întregului sistem judecătoresc. 

Curtea a reținut că existența acestei marje discreționare nu este rezonabilă, atunci când face obiectul unei aprecieri de ansamblu în vederea stabilirii impactului asupra independenței judecătorilor. Riscul deturnării scopului protecției și susceptibilitatea la influențe externe care ar rezulta din aceste împrejurări ar fi în măsură să submineze încrederea publicului în instanțe. Așadar, în pofida legitimității teoretice a obiectivului de protecție, Curtea a constatat că competența Consiliului de a decide discreționar numirea judecătorilor în funcție până la atingerea plafonului de vârstă nu-și găsește o justificare reală astfel încât să fie asigurat un echilibru corect între principiul autoadministrării judecătorești și încrederea în sistemul judiciar. De altfel, atunci când sunt analizate toate aceste elemente, imaginea care se conturează nu este cea a unei protecții sporite a judecătorilor. Ceea ce se evidențiază este o structură care ar putea să protejeze, dar care ar putea, de asemenea, să controleze și, prin urmare, să influențeze. 

Prin urmare, Curtea a subliniat că articolul 116 alin. (2) din Constituție trebuie interpretat în sensul în care, după expirarea termenului de cinci ani, judecătorii vor fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă fără o evaluare suplimentară din partea Consiliului Superior al Magistraturii. 

II. Cu privire la controlul constituționalității articolului 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului 

Potrivit celei de-a doua teze din articolul 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului, candidații selectați care întrunesc condițiile specificate la articolul 6 se numesc în funcția de judecător inițial pe un termen de cinci ani. După expirarea termenului de cinci ani, judecătorii sunt numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. 

Deși prevederea nu stabilește criteriile pe baza cărora este decisă numirea judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă, Curtea a reținut că acestea se regăsesc în Legea privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. În analiza sa referitoare la procedura de numire în funcție a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă, Curtea a stabilit că, deși numirea judecătorilor este condiționată de evaluarea și de obținerea unui calificativ pozitiv în fața unui Colegiu specializat al Consiliului Superior al Magistraturii, această competență este atribuită unui organ din cadrul Consiliului, fiind respectate astfel exigențele impuse de articolul 123 alin. (1) din Constituție. Pe de altă parte, Curtea a reținut că criteriile aplicate în vederea evaluării unui candidat sunt prevăzute de lege. 

Așadar, Curtea a reținut că articolul 11 alin. (1) din Legea privind statutul judecătorului poate fi aplicat în conformitate cu interpretările Curții reținute la interpretarea articolelor 1 alin. (3), 20 și 116 alineatele (1) și (2) din Constituție. 

Hotărârea Curții: 

Pornind de la argumentele invocate: 

Curtea a admis parțial sesizările depuse de domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlament, și de domnul Nicolae Pasecinic, parte în dosarul nr. 3-10/21, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 

Curtea a reținut că, în sensul articolelor 1 alin. (3), 20, 116 alineatele (1) și (2) din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii nu dispune de o marjă discreționară în ceea ce privește numirea judecătorilor în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. În exercițiul competenței de numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, Consiliul Superior al Magistraturii va întreprinde măsurile legale pentru numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, fără nicio evaluare suplimentară din partea sa. Totuși, în cazul existenței unor suspiciuni rezonabile care pun la îndoială integritatea judecătorului sau de încălcare de către acesta a legislației, Consiliul Superior al Magistraturii poate sesiza Inspecția Judiciară în vederea desfășurării unui control suplimentar al candidatului. În cazul în care suspiciunile nu sunt confirmate, Consiliul Superior al Magistraturii va asigura numirea în funcție a judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă. 

Curtea a recunoscut constituțional articolul 11 alin. (1) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 privind statutul judecătorului, în măsura în care, după expirarea termenului de 5 ani, judecătorul care întrunește condițiile prevăzute de lege și care a fost evaluat pozitiv de Colegiul de Evaluare este numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. 

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.