Categories: PoliticȘtiri

Curtea Constituţională a analizat sesizarea PAS: Parlamentul nu se poate autodizolva

Curtea Constituţională a analizat sesizarea depusă de deputaţii din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), Mihai Popşoi, Dan Perciun şi Virgiliu Pâslariuc, prin intermediul căreia cerea ca magistraţii să se expună pe marginea posibilităţii autodizolvării Parlamentului cu votul a 2/3 din deputaţi. Preşedintele Înaltei Cuţi, Domnica Manole, a anunţat astăzi că sesizarea deputaţilor PAS este inadmisibilă în condiţiile în care Constituţia stipulează clar în ce situaţii Legislativul se poate autodizolva.

„Curtea are o hotărâre anterioare din noiembrie 1997, care conţine un răspuns pentru această sesizare. Dispozitivul ei prevede că dizolvarea Parlamentului înainte de expirarea termenului de 4 ani este posibilă numai în condiţiile în care există o imposibilitate de formare a Guvernului şi blocarea procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni”, a declarat Domnica Manole.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago