Categories: SocialȘtiri

Cursă auto spre Cehia, inchisă: Suspiciune de trafic cu ţigări!

Una dintre cursele auto cu destinaţia Cehia a fost închisă. Decizia a fost luată, luni, de către Comisia disciplinară a Ministerului Transporturilor. Potrivit şefului Direcţiei transport terestru, Iulian Postică, proprietarii autocarelor, atât din Moldova cât şi din Cehia, ar fi implicaţi în trafic de ţigări.

Iulian Postică spune că aceasta este prima rută a Moldovei spre Cehia, lansată acum câţiva ani, fiind una dintre cursele regulate. Oficialul susţine că Ministerul Transporturilor a fost sesizat de Serviciul de Informaţii şi Securitate despre implicarea acestor firme în acte de contrabandă cu ţigări. Informaţia a fost confirmată şi de Serviciul Vamal.

„Am primit, la sfârşitul lui mai, sesizare de la SIS, precum că a fost depistat, la Vama Costeşti-Stânca, autocarul întreprinderii Ednateric cu ţigări de contrabandă. Dacă nu greşesc, în jur de 13.500 de pachete de ţigări. Am făcut demers către Serviciul Vamal, pentru a ne confirma informaţia, am primit confirmarea. Am fost informaţi că în România, întreprinderea are două acţiuni de contrabandă”, a declarat Postică.

Administratorul cursei refuză să comenteze situaţia, Postică spune, însă, că agentul economic dă vina pe şoferi. În prezent, şapte firme efectuează curse tur-retur cu destinaţia Cehia.
sursa:publika,md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago