Select your Top Menu from wp menus

Curentul electric ar putea să se scumpească până la sfârşitul anului

ANRE continuă să examineze cerere din partea companiei Gas Natural Fenosa privind majorarea tarifelor la energia electrică. Despre aceasta a declarat în şedinţa de ieri, directorul instituţiei Victor Parlicov. Parlicov a spus că deşi compania s-a adresat încă în luna aprilie cu această cerere stabilirea tarifelor se face după o nouă metodologie ceea ce explică tergiversarea adoptării unei decizii. Reprezentanţii Union Fenosa au cerut majorarea tarifului la energie electrică de la 1 aprilie cu 14% pentru consumatorii conectaţi la reţelele de tensiune joasă de 0,4 kV şi 1,4% – pentru consumatorii conectaţi la reţelele de tensiune înaltă, iar pentru consumatorii conectaţi la reţele de tensiune medie, compania cere reducerea tarifului cu 4,7%. În prezent, preţul energiei electrice pentru consumatorii conectaţi la reţeaua de tensiune joasă, administrate de Gas Natural Fenosa, constituie 1,58 lei pentru 1 kW/h. Dacă tariful majorat va fi aprobat costului unui kW/h va fi de cca 1,8 lei. De menţionat că publicaţia Adevărul scrie că Gas Natural Fenosa a înregistrat în 2012 un profit net de 29 mln de euro (circa 460 de milioane de lei), în creştere cu aproape 21% faţă de cel din anul 2011.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/curentul-electric-ar-putea-sa-se-scumpeasca-pana-la-sfarsitul-anului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19