16 echipe de suporteri ai diferitelor cluburi de fotbal de pe ambele maluri ale Prutului vor participa la turneul ,,Cupa Unirii”. Evenimentul organizat de Platforma unionistă Acțiunea 2012, alături de Alex Boșca, se află la cea de-a doua ediție și se va desfășura sub forma a patru grupe, pe parcursul zilei de duminică, 4 mai, în incinta unui centru comercial din Sectorul Ciocana.
Toți cei peste 200 de participanți vor primi diplome de participare, iar una dintre echipele Gruppo Chișinău Steaua, Oastea Fiară, Tinerii Oastea Fiară, Faptă Nu Vorbă, Dacia, Red Dogs Basarabia, Rezistență Națională, Athomix, Hip-Hop MD, Unirea Căușeni, Clubul Studenților Liberali, Tinerii Moldovei, Iași, Uniți sub Tricolor, Adjud, Brașov, va obține trofeul Unirii.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…