Categories: ExterneȘtiri

Cum se spală pe mâini astronauţii în spaţiu.VIDEO

Călătoriile în spaţiu şi viaţa pe care o trăiesc astronauţii atunci când se află în misiune a fost întotdeauna un subiect interesant pentru curioşi. Un scurt film realizat de Agenţia Spaţială Canadiană explică felul în care astronauţii îndeplinesc sarcini simple precum spălatul pe mâini.

Lipsa gravitaţiei poate îngreuna orice sarcină pentru astronauţii care se află în misiune pe staţiile spaţiale. Sarcini uşor de îndeplinit în mod normal, precum spălatul pe mâini, pot deveni dificile dacă astronauţii nu ar avea parte de un atrenament riguros pentru fiecare lucru pe care îl duc la îndeplinire atunci când se află în misiune.

Agenţia Spaţială Canadiană a făcut public recent un scurt film în care astronautul Chris Hadfield explică ce paşi trebuie făcuţi pentru a te putea spăla pe mâini în spaţiu.

Apa, care în spaţiu nu provine de la un robinet, este înmagazinată într-un recipient special sub formă de pungă vidată, al cărui conţinut este compus din apă caldă cât şi rece amestecată cu o doză concentrată de săpun.

La capătul acestui recipient se află un mic robinet prin care apa poate ieşi, însă aceasta capătă o formă de minge care începe să plutească, scrie dailymail.co.uk.

Această cantitate de apă şi săpun este folosită de astronauţi pentru a se spăla pe mâini. După ce astronauţii se spală, aceştia folosesc un prosop special pentru a se şterge, iar apa rămasă în acest material se va evapora în interiorul staţiei spaţiale, urmând să fie refolosită ulterior.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago