Select your Top Menu from wp menus

Cum se îmbogățesc intermediarii de la Pașapoarte pe spinarea basarabenilor VIDEO (Jurnalul Naţional)

Scandalul “traficului” de cetățenie pentru basarabenii care doresc să devină români cu acte-n regulă ar putea reizbucni scrie jurnalul.ro. Deputații sunt pe punctul de a vota o propunere legislativă care riscă să dea din nou undă verde rețelelor de samsari ilegaliști de pașapoarte. Propunerea prevede deschiderea a încă cinci centre de transcriere a actelor de stare civilă pentru moldovenii care au obținut cetățenie română. În teorie procedura ar trebui să se simplifice – în practică se complică. Plusul de centre de transcriere riscă să atragă în jurul lor, după modelul anilor trecuți, noi rețele de intermediari și extinderea “pieței negre” a cetățeniei, zădărnicind astfel eforturile autorităților din 2012.

Anul trecut procurorii români au trimis în instanță o filieră de circa 40 de funcționari și de intermediari aflați mână-n mână, care “vindeau” basarabenilor cetățenie română pe bani grei.
Scandalul a trecut, povestea continuă. Intermediarii au rămas, dar au învățat să lucreze mai ascunși, perfecționându-și tehnicile de operare. Ca dovadă, reporterii Jurnalului Național au filmat cu camera ascunsă o discuție cu unul dintre cei mai vechi și mai versați samsari de acte din București: domnul Florinel, cetățean român cu o solidă “carieră” de intermediar de mai bine de zece ani. Un as în meserie. Se spune despre el că are atât de multă trecere pe la unii funcționari încât, dacă plătești bine, reușește să-ți facă rost de buletin de identitate nou într-o singură zi.

Printr-o simplă încrucișare a numărului de cetățenii române obținute pe lună (4.000, în medie, conform site-ului www.cetățenie.just.ro) cu minima sumă de 100 de euro cerută de domnul Florinel, rezultă un potențial uriaș al pieței negre a pașapoartelor de aproape 5 milioane de euro pe an. Dimensiunea fenomenului, însă, este mult mai mare, dacă ne gândim că, din 1991 și până în 2012, peste 320.000 de basarabeni au obținut cetățenie și pașaport românesc, iar alte 120.000 de cereri sunt în așteptare.

sursa: jurnalul.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cum-se-imbogatesc-intermediarii-de-la-pasapoarte-pe-spinarea-basarabenilor-video-jurnalul-national/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19