Categories: DivertisSocial

Cum poţi împiedica iarna să îţi afecteze viaţa amoroasă?

Chiar dacă este anotimpul cadourilor şi al sărbătorilor, iarna se pare că este perioada în care relaţiile sexuale au de suferit. Mai exact, există un număr considerabil de studii care indică faptul că temperaturile scăzute scad nivelul de testosteron şi afectează libidoul.

Mai jos veţi găsi trei sfaturi date de specialişti pentru a vă feri de efectele nefavorabile pe care le poate avea iarna asupra vieţii sexuale.

1. Ieşi din casă!

Lipsa de soare din timpul iernii şi temperaturile scăzute ne fac să ne petrecem cât mai puţin timp în aer liber. Studiile arată că atunci când stăm foarte mult în casă, nivelul de serotonină scade, lucru care diminuează apetitul sexual.

De asemenea, nivelurile scăzute de serotonină ne fac să fim mai irascibili şi mai capricioşi. Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă ne sfătuiesc să ieşim cât mai des afară, deoarece studiile indică faptul că până şi perioadele scurte de timp petrecute în aer liber cresc semnificativ nivelul de serotonină şi de vitamina D.

2. Consumă puţini carbohidraţi

Sărbătorile de iarnă sunt asociate cu un consum ridicat de alcool, mâncăruri tradiţionale şi nu numai. Îmbuibarea cu carbohidraţi şi alcool îi face pe oameni să se simtă neatrăgători şi nesănătoşi.

Tocmai de aceea, se pare că, atunci când oamenii au un aport caloric limitat, chiar şi de sărbători, ei se simt mai atrăgători.

Sfatul specialiştilor este de a ne limita consumul de alimente bogate în carbohidraţi şi să consumăm mai multe proteine, alimente care cresc nivelul de serotonină precum peştele, ouăle, brânza de vaci şi carnea slabă.

3. Fă mişcare!

În zilele de iarnă, lipsa soarelui creşte nivelul de melatonină şi în scade pe cel de serotonină. Cu alte cuvinte, oamenii se simt mai curând somnoroşi, decât atraşi de partener.

Mai mult, studiile au indicat că majoritatea oamenilor experimentează şi o scădere a testosteronului, ceea ce se traduce prin pierderea libidoului.

Aşadar, pentru a reduce producţia de melatonină şi a creşte nivelul de serotonină şi testosteron încercaţi să mergeţi cât mai des la sală şi să faceţi sport.

sursa: descopera.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago