Select your Top Menu from wp menus

Cum îţi influenţează păstrarea unui secret activitatea zilnică. Studiu

Sarcinile cotidiene sunt mai greu de dus la bun sfârşit atunci când trebuie să păstrăm un secret pe care cineva ni l-a împărtăşit, se arată într-un studiu citat de Daily Mail.

Persoanele cărora li se încredinţează un secret sunt tentate să îl divulge celorlalţi, din cauză că acesta apasă asupra lor precum o povară fizică, spun cercetătorii, scrie gandul.info.

Astfel, rezultatele cercetării conduse de cei de la Universitatea Tufts din Massachusetts, confirmă mitul potrivit căruia secretele pun o presiune asupra persoanelor care ajung să le cunoască.

Unora dintre participanţii la studiu li s-a solicitat să-şi amintească de un secret de viaţă si  moarte cu care se confruntaseră, iar altora li s-a cerut să vorbească despre un secret mic, insignifiant pe care au fost nevoiţi să îl păstreze.

În continuarea experimentului, ambele grupuri de participanţi au fost rugate să aprecieze cât de adâncă li se pare o anumită prăpastie sau cât de mare li se pare o distanţă.

Rezultatele au arătat că cei care făcuseră referire la un secret important apreciază prăpastia ca fiind mai adâncă, respectiv distanţa ca fiind mai lungă.

“Cu cât este mai oneros un secret şi cât suntem mai devotaţi păstrării lui, cu atât percepem activităţile de zi cu zi ca fiind mai solicitante din punct de vedere fizic. Aşadar, la fel ca sarcinile fizice, secretele apasă asupra oamenilor”, concluzionează cercetătorii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cum-iti-influenteaza-pastrarea-unui-secret-activitatea-zilnica-studiu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19