Categories: AmuzantDivertisȘtiri

Cum îţi alegi un soţ? Faci o vizită la magazinul de bărbaţi

La Paris s-a deschis un magazin care expune în vitrine… bărbaţi, pentru a fi aleşi de femeile care-şi caută un soţ. Iniţiativa vine din partea unei agenţii matrimoniale şi se adresează, evident, doar clientelei dotate cu simţul umorului, scrie antena3.ro

Magazinul de logodnici se află la o adresă cu nume predestinat, pe strada Fericirii. Organizatorii nu au dus lipsă de voluntari dornici să ia loc în vitrine. Fiecare şi-a ales singur câte un personaj pe care să-l interpreteze, iar femeile au asaltat magazinul chiar de la deschidere, fie cu gândul la o relaţie serioasă, fie, pur şi simplu, din curiozitate.

Până acum, agenţia le propunea bărbaţilor să-şi posteze profilul pe internet, pentru ca femeile să-şi poată alege partenerul potrivit. Acum, aceiaşi bărbaţi pot fi văzuţi şi evaluaţi în carne şi oase.

În ciuda aparenţelor, afacerea este foarte serioasă: în patru ani, pe situl agenţiei s-au înscris 4.700.000 de oameni şi alte câteva mii li se alătură în fiecare zi.

Magazinul nu va funcţiona la Paris decât până la sfârşitul săptămânii, după care se va deplasa în alte oraşe din Franţa şi chiar din străinătate.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago